Sursa imagine: moldpres.md

Un scuar în memoria compozitorului Mihai Dolgan a fost inaugurat la Chișinău

Un scuar în memoria compozitorului și interpretului de muzică ușoară, Mihai Dolgan, a fost inaugurat ieri la intersecția bd. Ștefan cel Mare și Sfânt cu str. Bulgară din Chișinău.

Secretarul de stat al ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Angela Cutasevici, a menționat că inaugurarea acestui scuar reprezintă un omagiu în adresa compozitorului și interpretului de muzică ușoară, Mihai Dolgan, în semn de recunoaștere față de aportul său la dezvoltarea culturii și valorilor naționale. „Mihai Dolgan a fost omul care a pus muzica mai presus de orice, a fost atât de răsunător, ca un „Noroc”, dat de Dumnezeu nouă pentru multe generații”, a afirmat Cutasevici.
 
Inaugurarea scuarului „Mihai Dolgan” a coincis cu ziua de naştere a soţiei artistului, Lidia Botezatu, care împlinește frumoasa vârstă de 70 de ani.
 
Mihai Dolgan s-a născut la 14 martie 1942 în satul Vladimirești din raionul Sângerei. În 1967, acesta a fondat legendara formație „Noroc”. Cântecele compuse și interpretate de regretatul artist au devenit în scurt timp șlagăre. Este vorba de piesele: „De ce plâng chitarele?”, „Cântă un artist”, „Dor, dorule”, „Primăvara”, „Soare”, „Toamnele” ș.a.
 
În 1977, lui Mihai Dolgan i s-a acordat titlul de „Artist Emerit”, în 1988 – cel de „Artist al Poporului”. În 2001, a fost distins cu „Ordinul Republicii”.
 
Mihai Dolgan s-a stins din viaţă la 16 martie 2008 și a fost înmormântat la Cimitirul Central de pe strada Armenească din capitală.
Autor: Moldpres
13.10.2018 Actual
521
0

Comentarii 0