Sursa imagine: parlament.md

Candu le-a dat o ultimă șansă deputaților PL și PLDM. Votul pentru integrarea europeană în Constituție, amânat cu o săptămână

Votarea proiectului de introducere a integrării europene în Constituția a fost amânată pentru săptămâna viitoare. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că a cerut plenului Legislativului această amânare în speranța că deputații din partidele pro-europene vor susține acest deziderat strategic pentru țară.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi în sala plenului nu ar fi trebuit să se întâmple, daca oamenii care azi s-au manifestat ar fi pus interesele țării mai presus de interesele politice, de partid sau frustrările politice”, a declarat Candu la un briefing susținut după ședință.

”Am solicitat plenului permisiunea de a amâna acest vot. Poate în ceasul al 12-lea unii poate vor deveni mai înțelepți, alții poate au nevoie de o noapte de gândire ca să ia decizie. Acest vot a fost amânat pentru săptămâna viitoare. Doar o săptămâna mai avem pentru a găsi eventual un compromis. Să uităm toți de trecutul și confruntarea politică și să ne gândim toți la viitorul acestei țări și la generațiile care vin”, a mai spus Andrian Candu.

Amintim că deputații liberali și liberal-democrați au declarat astăzi că nu vor susține proiectul de introducere a sintagmei ”integrare europeană” în Legea Supremă.

Autor: timpul.md
12.10.2018 Actual
336
0

Comentarii 2

  • Spencer:

    Ipocriții din PLDM, nu mai iau ei decizia corectă au arătat că-și bagă piciorul în doleanțele cetățenilor și nu mai au nici un drept să ne reprezinte în Parlament!

    12.10.2018 18:09
  • bau:

    „strânși cu ușa”. Ei, băieți! Ce-o să spuneți acum: cu cine sunteți?

    12.10.2018 18:24