Sursa imagine: realitatea.md

Silvia Radu, control-fulger la spitalul din Hâncești: Asistenta care a trimis ruda unui pacient cu eprubetele la analize a fost sancționată

Asistenta care a trimis ruda unui pacient cu eprubete la analize, de la spitalul raional din Hâncești a fost sancționată. Acest lucru s-a întâmplat după un control-fulger, efectuat la fața locului de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu.

„În urma unor plângeri venite online, am fost astăzi într-un control fulger la Spitalul Raional din Hâncești. Am stat de vorbă cu directorul spitalului, cu medicii și cu pacienții internați aici. Deja au fost luate măsuri sancționatorii împotriva asistentei care nu a respectat procedura și a trimis ruda unui pacient cu eprubete la analize. Ministerul va face o comisie de anchetă să verifice dacă au fost sau nu și alte încălcări”, a scris Silvia Radu, într-o postare pe Facebook.

Totodată, Silvia Radu consideră că unii medici au probleme de atitudine.

„Am însă un mesaj pe care vreau să îl dau tuturor, și medicilor și pacienților. Trebuie să ne respectăm reciproc. E adevărat că unii medici (nu toți) au probleme de atitudine. Vom încerca să schimbăm acest lucru și sper că vom reuși. În același timp și pacienții trebuie să înțeleagă că doctorii trebuie respectați și lăsați să își facă treabă”, a mai scris ministrul.

Autor: timpul.md
09.10.2018 Actual
574
0

Comentarii 1

  • Andrei:

    Bine că și-a intrat repede în rol, cred că știe că timpul o presează și vrea să demonstreze că e capabilă de rezultate chiar și într-o perioad scurta.

    09.10.2018 22:18