Sursa imagine: bloomberght.com

FMI a îmbunătățit prognoza creșterii economice a Moldovei

În anul 2018, economia Moldovei va creşte cu 3,8%, iar inflaţia va constitui 3,6%. Despre aceasta se menţionează în raportul Fondului Monetar Internaţional (FMI) "Perspectivele de dezvoltare a economiei mondiale" (World Economic Outlook), publicat la Washington.

În raportul precedent din aprilie, prognozele FMI referitor la creşterea PIB erau mai puţin optimiste - 3,5%, iar la inflaţie - 4,7%. Prognoza deficitului contului curent a crescut de la 3,7% la 7,4% din PIB.
 
Prognoza de creştere a PIB-ului pentru Rusia şi Ucraina pentru acest an a fost, de asemenea, îmbunătăţită cu 0,3 puncte procentuale - până la 1,8% şi, respectiv, 3,5%.
 
În ceea ce priveşte economia mondială, conform FMI, aceasta va scădea cu 0,2 puncte procentuale în anul curent şi în 2019 - până la 3,7%.
 
"Această previziune este mai puţin echilibrată şi mult mai extinsă comparativ cu ceea ce am planificat în luna aprilie a acestui an. Creşterea economică în Statele Unite rămâne în mod excepţional stabilă, bazată pe o dezvoltare fiscală prociclică, care totuşi poate exercita ulterior presiuni atât asupra creşterii în SUA, cât şi asupra creşterii globale. Dar am redus perspectivele de creştere pe termen scurt pentru zona euro, Coreea şi Marea Britanie", se arată în raportul FMI.
 
Prognoza creşterii economiei Moldovei în anul 2019 a rămas la nivelul de 3,8%, în timp ce prognoza inflaţia a fost redusă de la 5,1% la 4,9%.
Autor: Infotag
09.10.2018 Actual
517
0

Comentarii 0