Sursa imagine: descopera.ro

La Bucureşti va fi expusă coroana folosită la funeraliile regelui Mihai

Coroana care a fost folosită la funeraliile regelui Mihai I, în decembrie 2017, va fi expusă la Bucureşti în timpul Festivalului Naţional de Teatru (FNT), care are loc în perioada 19 - 29 octombrie, potrivit unui comunicat al organizatorilor evenimentului.

Coroana va fi expusă în Sala "Memorie" a HUB-ului FNT din Centrul Vechi al Capitalei (Hanul Gabroveni), ceremonia de depunere fiind programată pe 20 octombrie, de la ora 13.00. Publicul o va putea admira în perioada 21 - 28 octombrie, între orele 10.00 - 19.00, scrie Mediafax.
 
"Această coroană este cea care l-a însoţit în decembrie anul trecut pe Majestatea Sa Regele Mihai pe ultimul său drum, de la Castelul Peleş din Sinaia, oprindu-se un moment sub Arcul de Triumf, la Palatul Regal din Capitală şi mai apoi la Necropola Regală de la Curtea de Argeş. În 20 octombrie 2018, Coroana Regală a României va lua din nou drumul Bucureştilor unde va fi întâmpinată cum se cuvine, pentru a fi aşezată în inima Festivalului Naţional de Teatru - la HUB-ul de la Hanul Gabroveni, care devine în acest an locul principalelor evenimente ce însoţesc cea de-a 28-a ediţie a FNT", spun organizatorii FNT. "Prezenţa coroanei regale în festival constituie, în an centenar, mai mult decât oricând, un simbol al spiritului României moderne, al curajului, demnităţii, rezistenţei şi unităţii românilor", mai spun aceştia.
 
Obiectul expus este o copie a Coroanei de Oţel purtată pentru prima dată de regele Carol I, replică ce face parte din colecţia Muzeului Naţional Peleş. Coroana de Oţel, păstrată la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, a fost purtată de regele Ferdinand I în momentele Marii Uniri de la Alba Iulia, dar şi de regele Mihai, la a doua sa încoronare, pe 6 septembrie 1940.
 
Regele Mihai a murit pe 5 decembrie 2017.
 
Cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru se va desfăşura la Bucureşti, între 19 şi 29 octombrie 2018 şi este dedicată regizoarei Cătălina Buzoianu.

Autor: descopera.ro
09.10.2018 Actual
469
0

Comentarii 0