Sursa imagine: canal2.md

Vârstnicii de la Centrul “Încrederea”, dezamăgiți de mesajul critic al deputatei PLDM, Maria Ciobanu

Gestul făcut săptămâna trecută de Fundația lui Vlad Plahotniuc “Edelweiss”, de a împărți cadouri vârstnicilor din cadrul centrului “Încrederea” a fost criticat  de către deputata Partidului Liberal Democrat, Maria Ciobanu, originară din raionul Nisporeni. Într-o postare pe o rețea de socializare aceasta a scris că bătrânilor li s-au oferit boarfe. La rândul lor, beneficiarii centrului spun că darurile au fost binevenite și că Vlad Plahotniuc este singurul politician care nu a uitat de ei. Aceștia mai spun că niciodată nu au fost vizitați de Maria Ciobanu.

Vineri, pe pagina sa de Facebook, deputatul PLDM, Maria Ciobanu a scris că “Azi la Nisporeni, fruntașii locali ai PDM, au împărțit bătrânilor boarfe de la coordonator”. Cele scrise de Maria Ciobanu i-a indignat pe vârstnici. Unii dintre aceștia spun că habar nu au cine este deputata.

„Eu pe Maria Ciobanu nici n-o cunosc, dar ea cred că nu-i bună, cred că îi pare rău că nu i-a dat ei și a dat la bătrâni. Noi suntem mulțumiți că cineva își aduce  aminte de noi,” a spus o bătrână.

Vârstnicii spun că liderul democraților, Vlad Plahotniuc este singurul, care nu a uitat de unde a pornit și îi spijină ori de câte ori este nevoie.

  „El este bun că el are grijă de unde s-a născut, el mai întâi de aici din raionul acesta a pornit și el ajută asta-i foarte bine. N-am întâlnit-o, n-am văzut-o, să vină să vorbească ceva,” a menționat un bătrân.

„Nimeni n-a dat nici un ban, nici o copeică la nimeni, dar domnul Plahotniuc atâtea a dăruit. Și-a  adus aminte și de bătrâni acesta este un lucru foarte frumos din partea lui,   căci noi  suntem așa la o vârstă și avem așa pensii mizerabile și  ne bucurăm când primim ceva. Dacă doamna critică,  eu cred că n-are dreptate,” a spus o bătrână.

„Pentru domnul Plahotniuc noi ne bucurăm și domnul ne-a binecuvântat prin el. Noi boarfe  nu am primit, noi am primit un cadou foarte bun și nou.  Noi putem să lăudăm pe dumnevoastră și pe cei care ne-au dat cadoul acesta,”  a subliniat o bătrână.

Alții au spus că prin postarea sa, Maria Ciobanu a arătat vârstnicilor respectul pe care îl poartă pentru ei.

„Noi de Maria nu avem o părere bună, probabil n-are atâția bani la stat cât am pus noi, așa că ar trebui să aibă demnitate și omenie. Maria asta cine este ea? Ea se duce acolo și zice că nu-i bun Plahotniuc, nu-i bun acela, dar ce e bună ea?” consideră o bătrână.

Directorul centrului, Aurelia Artene spune că darurile oferite de Fundația lui Vlad Plahotniuc au fost necesare vârstnicilor. Aceasta o îndeamnă pe Maria Ciobanu să nu utilezeze numele centrului în jocul său politic.

„Părerea mea despre doamna Maria Ciobanu, categoric nu sunt de acord, deoarece dumneaei critică poate din punct de vedere politic, cum dumneaei crede dar în schimb cu fapte, lucruri concrete vine fundația Edelweiss. Aceasta vine cu lucruri necesare, nu boarfe cum sunt exprimate.( -Ea vă vizitează, acordă atenție centrului dumnevoastră?) – Nu, din păcate niciodată nu a fost la noi,” a afirmat directoarea Centrului de bătrâni „Încrederea”, Aurelia Artene.

Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor în Etate, săptămâna trecută, Fundația lui Vlad Plahotniuc “Edelweiss” a mers în vizită la vârstnicii de la centrul “Încrederea”. Reprezentanții fundației le-au adus beneficiarilor mai multe daruri, iar centrului i-a fost donat un cuptor electric.

Autor: canal2.md
05.10.2018 Actual
516
0

Comentarii 0