Sursa imagine: ipn.md

Începe a treia ediție a Forumului Cooperare descentralizată Franța-Moldova

Cea de-a treia ediție a Forumului Cooperare descentralizată Franța-Moldova și dezvoltarea locală se desfășoară timp de două zile, pe 4 și 5 octombrie, la Chișinău. Evenimentul întrunește reprezentanți ai autorităților publice din raioanele țării. La finalul primei zile a Forumului, Ambasada franceză urmează să premieze cele mai bune practici în domeniul cooperării moldo-franceze. Evenimentul va avea loc la Centrul pentru copii „Prietenia” din Coșnița, raionul Dubăsari.

Într-o conferință de presă la IPN, Martine Zejgman, atașat de cooperare în cadrul Ambasadei, a declarat că ideea acestui eveniment este de a apropia aleșii locali din Franța de cei din Republica Moldova. În cadrul acestei ediții, participanții vor discuta despre serviciile publice acordate de către autoritățile locale, dar și condițiile de viață ale cetățenilor.
 
Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor este parte a comitetului de pilotaj în organizarea acestor evenimente. Directorul acesteia, Ion Ștefăniță, a spus că este extrem de semnificativ ca la nivelul fiecărei localități să existe o evidență a patrimoniului cultural, iar autoritățile publice locale și comunitatea să conștientizeze acest potențial și să-l valorifice pe deplin. Ion Ștefăniță a mai spus că Franța rămâne cel mai bun exemplu în domeniul păstrării și valorificării patrimoniului cultural și ceea ce îl bucură foarte mult este că Ambasada franceză susține în acest sens și Republica Moldova, prin diverse parteneriate.
 
Președinta Institutului de Științe Administrative din Moldova, Maria Orlov, a menționat că mediul universitar este un partener în procesul de modernizare a administrației publice locale, inclusiv prin contribuția la formarea viitorilor funcționari publici pentru o bună guvernare în interesul tuturor cetățenilor.
 
Prezent la conferință, președintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, a spus că acest forum are o semnificație deosebită pentru autoritățile publice locale, care au nevoie experiența unor țări precum este Franța. „Această idee interesantă de a merge spre o descentralizare, spre o cooperare, prin organizarea unui teritoriu inteligent, este importantă”, a spus alesul local.
 
Președintele Asociației franceze „Oraș-internet”, profesorul universitar Emmanuel Eveno, a constatat că internetul reprezintă un instrument prin care sunt dezvoltate numeroase proiecte, inclusiv în cazul cooperării moldo-franceze. Potrivit lui, toate proiectele dezvoltate la nivel local se bazează pe activism civic.
 
Vicepreședintele Asociației Primarilor Rurali din Franța, Guy Clua, a menționat că asociația pe care o reprezintă are menirea de a proteja localitățile rurale în relația cu structurile centrale, dar și de a promova egalitatea între localități. Acesta mai spus că asociația este la dispoziția autorităților publice locale pentru colaborări pe diferite domenii. Experiența acumulată o vor transmite și partenerilor din Republica Moldova.
Autor: IPN
04.10.2018 Actual
574
0

Comentarii 0