Sursa imagine: Ziarul National

Un expert economic explică de ce a fost nevoie ca în afacerea de procurare a companiei „Air Moldova” să fie implicați și doi MOLDOVENI

Faptul că moldovenii Andrei Ianovici și Serghei Melnik dețin 51% dintre acțiunile „Civil Aviation Group”, compania care a procurat „Air Moldova”, iar românii de la „Blue Air” – 49 la sută, nu ar fi întâmplător.

Expertul Roman Ceban, reprezentant al Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM), susține că prezența celor doi moldoveni în acționariatul companiei care a procurat „Air Moldova” e ceva normal, deoarece condițiile privind mărimea cotei de participare a investitorilor străini în companiile aeriene sunt dictate de standardele și practicile internaționale aplicabile în acest domeniu specific.

„Acordurile internaționale privind serviciile de transport aerian specifică expres că exercitarea drepturilor de operare a zborurilor dintre statele semnatare poate fi raliată numai dacă proprietatea și controlul efectiv al companiei aeriene din acele state sunt deținute în proporție de 51% de către persoanele juridice sau fizice ale acelui stat”, scrie Ceban într-o postare pe Facebook.

„Pentru ca „Air Moldova” să-și poată exercita drepturile comerciale de operare a unei curse, de exemplu dintre Chișinău și Dubai, este obligatorie respectarea condiției de Proprietate & Control (PC) efectiv asupra acestei companii de către persoane juridice/fizice din R. Moldova. Acest lucru se întâmplă din cauza că Acordul bilateral privind Serviciile de transport aerian dintre R. Moldova și Emiratele Arabe Unite prevede inclusiv clauza P&C. Scopul acestei clauze la nivel internațional a fost de a asigura condiții de paritate dintre statele care au semnat astfel de acorduri bilaterale, indiferent de puterea investițională pe care o au companiile aeriene din acele state”, explică Roman Ceban.

Expertul a mai adăugat că au fost cazuri când unele companii aeriene cu un potențial financiar foarte mare nu au putut cumpăra mai mult de 49% din acțiunile altor companii scoase la vânzare.

„Compania aeriană „Etihad” din Emiratele Arabe Unite nu a putut să procure mai mult de 49 la sută din acțiunile operatorului italian „Alitalia”. Iarăși a fost vorba de clauza internațional agreată privind P&C. Altfel, dacă „Etihad” ar fi preluat o cotă de peste 50% din compania „Alitalia”, atunci ar fi pierdut drepturile de operare a zborurilor chiar și în interiorul Uniunii Europene. Concurenții aveau imediat să invoce încălcarea clauzei P&C”, a conchis acesta.

Compania de Stat „Air Moldova” a fost cumpărată ieri de către „Civil Aviation Group” SRL contra sumei de 1,2 miliarde de lei, 50 de milioane dintre care au ajuns în bugetul de stat, restul reprezentând datorii ale întreprinderii de stat. Acționari ai „Civil Aviation Group” SRL sunt compania din România „Blue Air” și doi cetățeni ai R. Moldova, care au înregistrat firma pe 23 august curent, cu sediul într-un birou din clădirea „Sky Tour” de pe str. Vlaicu Pârcălab 63 din Chișinău. Este vorba despre Andrei Ianovici și Serghei Melnik care dețin câte 25,5% din acțiuni, adică mai mult de jumătate împreună - 51%.
 

Autor: ziarulnational.md
03.10.2018 Actual
430
0

Comentarii 0