Sursa imagine: mfa.gov.md

Intensificarea relațiilor moldo-marocane, discutată la Rabat

Impulsionarea dialogului politic moldo-marocan, intensificarea relațiilor comercial-economice, consolidarea cadrului juridic bilateral, au fost discutate astăzi în cadrul întrevederii ambasadorului Republicii Moldova în Regatul Maroc, cu reședința în Portugalia, Dumitru Socolan, cu secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Regatului Maroc, Mounia Boucetta. 
 
În cadrul întrevederii s-a convenit asupra necesității dinamizării dialogului politic bilateral, inclusiv, prin prisma efectuării vizitelor reciproce ale oficialilor ambelor state. Interlocutorii și-au exprimat disponibilitatea de a impulsiona negocierile pe marginea mai multor proiecte de acorduri bilaterale importante și au căzut de acord că odată cu consolidarea cadrului juridic bilateral vor fi create condiții adecvate pentru valorificarea potențialului de cooperare între comunitățile oamenilor de afaceri din cele două țări, atragerea reciprocă a investițiilor și intensificarea schimburilor comerciale.
 
Ambasadorul Dumitru Socolan a avut, totodată, întrevederi și cu Soreya Jabry, șefa Direcției Promovare și Cooperare Economică, Nadia El Hnot, șefa Direcției Cooperare și Acțiuni Culturale, care deține și funcția de directoare a Institutului Diplomatic din Regatul Maroc, dar și cu Hicham Boudraa, director general a.i. al Agenției Marocane pentru Dezvoltarea Investițiilor și Exporturilor.
 
Autor: HotNews
Sursa: mfa.gov.md
03.10.2018 Actual
166
0

Comentarii 0