Sursa imagine: partidulsor.md

Tauber a inițiat, în timp record, lucrările de construcție a drumurilor în comuna sa

Modernizarea infrastructurii în comuna Jora de Mijloc continuă. Astăzi, au început lucrările pentru reabilitarea drumului în satul Jora de Sus, iar lucrările de finalizare sunt programate pentru finele lunii august. Astfel, aici urmează să fie asfaltate trei drumuri principale din localitate cu o suprafață totală de peste 2 kilometri de drum. Asfaltul va avea grosimea de 4 și 6 cm, iar pietrișul - 15 cm. În total, vor fi utilizate 1.050 tone de pietriș, iar pentru realizarea lucărilor în timp record sunt implicați zeci de muncitori.

Potrivit MarineiTauber, PRIMARUL COMUNEI JORA DE MIJLOC: ”Continuă lucrările de dezvoltare a comunei Jora de Mijloc. Tot ce am promis în campania electorală am realizat în proporție de 30%. Pe lângă reparația drumurilor, în zilele următoare, specialiștii vor identifica locația construcției unui magazin social pentru locuitorii comunei. Proiectele însă nu se opresc aici. Ulterior, vom începe realizarea și altor programe de dezvoltare a comunei”.

Recent, în satul Lopatna a avut loc inaugurarea drumurilor. Aici, pentru prima dată în istoria satului, au avut loc lucrări de asfaltare. De asemenea, au fost iluminate în întregime satele Lopatna și Jora de Sus, iar în Jora de Jos, în prezent, au loc lucrările de instalare a iluminatului stradal pe timp de noapte. Reconstrucția drumurilor în cele patru sate ale comunei face parte din angajamentul public pe care și l-a asumat primarul Marina Tauber în campania electorală pentru funcția de primar din mai 2018.

Atunci, Marina Tauber a câștigat alegerile din primul tur, iar pentru aceasta și-au dat votul peste 60% din locuitorii comunei, iar potrivit platformei electorale, Comuna Jora de Mijloc va deveni o comună de vis, unde vor fi implementate mai multe proiecte de infrastructura și sociale.

Autor: partidulsor.md
09.08.2018 Actual
308
0

Comentarii 1

  • Nelu:

    Bani aruncati degeaba ! Pentru ca nu asigurati scurgerea apelor de pe partea carosabila !

    09.08.2018 22:26