Sursa imagine: actual.md

Dezvăluiri incendiare: Cum banii destinați așa-zisei societăți civile din Moldova ajung în pușculițele PAS, PLDM și PPDA

Organizațiile neguvernamentale din Republica Moldova, care nu reacționează pozitiv la mesajele publice ale unor partide politice, în special PAS, PLDM sau PPDA, sunt trecute pe o așa-zisă ”listă neagră”, de către donatorii externi.

La fel de dur sunt tratate și structurile care își exprimă public atitudinea pozitivă față de unele proiecte derulate de actuala guvernare.

Astfel, surse din cadrul unor ONG-uri care nu au dorit să-și manifeste solidaritatea cu formațiunile conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase, ne-au declarat că s-au trezit cu fondurile tăiate peste noapte.

Sursele citate ne-au declarat că unii donatori externi fac presiuni chiar și asupra ONG-lor focusate pe activități dedicate slabvăzătorilor sau persoanelor cu dizabilităti. Nu sunt cruțate nici organizațiile specializate în probleme ecologice sau cele care vizează sprijinirea persoanelor social-vulnerabile.

”Toate aceste ONG-uri sunt obligate să se asocieze cu apelurile publice generate de anumiți „lideri” informali. Dacă aceștia au alte opinii, sunt trecuți în lista neagră la nivel de granturi și fonduri”, ne-au mai comunicat surse din cadrul unor organizații neguvernamentale.

În schimb, există o serie de ONG-uri, care sunt plătite cu sute de mii și chiar milioane de dolari sau euro, ca să facă lobby pentru obstrucționarea unor inițiative ale Guvernului sau pentru a promova proiecte favorabile opoziției extraparlamentare.

Potrivit surselor noastre, unul dintre aceste ONG-uri este Centrul de Resurse juridice din Moldova, condus de Vladislav Gribincea. Doar un singur proiect de lobby, derulat de acesta, valorează 1 milion 200 mii USD.

Interlocutorii noștri ne-au comunicat că respectivii lideri de opinie, de genul lui Gribincea, sunt finanțați pentru elaborarea unor proiecte menite să stopeze inițiativele Guvernului, dar și pentru a face lobby agresiv împotriva puterii. ”Donatorii le pun sarcina să facă lobby agresiv în spațiul public și media, să facă apeluri la corpul diplomatic occidental în Moldova, pentru ca acestea să facă presiuni politice asupra Guvernării și să o determine să accepte o anumită agendă”, mai spun sursele noastre.

Un exemplu concret de lobby agresiv este promovarea intensă a unei legi care vizează ONG-urile, de către centrul lui Vladislav Gribincea. Norma respectivă face posibil ca fondurile donate de Guverne străine să ajungă, indirect, la anumite partide politice.

Schema reprodusă de sursa noastră este următoarea: USAID acordă, de exemplu, $1,200.000 ONG-ului lui Vladislav Gribincea, membrii acestei organizații primesc banii sub formă de salariu, iar, ulterior, plătesc cotizații la PAS, PLDM sau PPDA. În același timp, mai mulți experți din cadrul acestor ONG-uri elaborează și informații sau strategii pentru formațiunile sus-numite.

Un alt exemplu, la care fac trimitere sursele noastre, este Fundația Germană KAS, care, prin Martin Sieg, fost consilier al lui Vlad Filat, iar acum al Maiei Sandu, acoperă toate costurile de logistică ale leadershipului PAS/PDA – bilete avia, diurnă, cazare, mediere (stabilire de întrevederi), discursuri, contacte cu unii politicieni din Partidul Popular European, care, apropo, au cerut recent stoparea finanțării de către UE a Republicii Moldova.

Din fericire, nu toate structurile occidentale sunt receptive la presiunile exercitate de politicienii de la Chișinău. Un exemplu în acest sens este apelul eșuat al liderului PAS către boardul FMI, de suspendare a programului cu Moldova. Sursele noastre ne-au comunicat că, de fapt, interlocutorul Maiei Sandu a fost un simplu funcționar al Fondului, iar discuția cu acesta a avut loc la cantina instituției.

În schimb, liderul PAS uită să spună despre împrumutul de 40 de milioane USD, solicitat de fostul premier Vlad Filat, la solicitarea Maiei Sandu, pentru implementarea așa-zisei reforme a Educației, care s-a rezumat doar la închiderea mai multor școli și la instalarea camerelor video în centrele de BAC.

Creditul trebuie întors cu dobândă, însă Maia Sandu evită să vorbească public despre acest schelet din propriul său dulap.

Autor: actual.md
31.07.2018 Actual
552
0

Comentarii 0