Sursa imagine: vocea.md

Asociaţia Naţională a Retaurantelor şi a Localurilor de Agrement: Susţinem public reforma fiscală

Pachetul de legi care vizează „mica reformă fiscală”, adoptat de Parlament, este salutat şi de Asociaţia Patronală „Asociaţia Naţională a Restaurantelor şi a Localurilor de Agrement din Republica Moldova”.

„Salutăm noile măsuri care prevăd, de exemplu, introducerea cotei reduse de TVA în domeniul HoReCa, posibilitatea ca întreprinzătorii să poată opta între un regim fiscal standard şi unul special”, se spune într-un comunicat al Asociaţiei.

„Susţinem aceste măsuri şi avem încredere că un dialog constant şi constructiv între guvernare şi mediul de afaceri este singura cale de a reuşi atât în ceea ce priveşte creşterea businessului, cât şi în ceea ce priveşte combaterea economiei tenebre”, se mai conţine în comunicatul citat.

Amintim că pachetul de legi care vizează „mica reformă fiscală” prevede şi reducerea cotei TVA de la 20% la 10% pentru serviciile din restaurante, hoteluri, cafenele, catering  etc. „Cota TVA va fi redusă de la 20% la 10%. Pentru cei cu venituri de sub 1,2 milioane de lei va fi un impozit operaţional de 4%, iar ceilalţi care au activităţi mai mari de 1,2 milioane vor avea de ales: să lucreze în regim general sau în regim special. Regimul special înseamnă impozitul pe venit - 12%, înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA şi, foarte important, cotă redusă de TVA la nivelul de 10%", a declarat premierul Pavel Filip, în cadrul unui briefing de presă.

Autor: SV
30.07.2018 Actual
397
0

Comentarii 0