Sursa imagine: evenimentul.md

Patru sate din Drochia se mândresc deja cu drumurile reparate în cadrul proiectului anunțat de Vlad Plahotniuc

Proiectul național ”Drumuri bune pentru Moldova a ajuns deja în peste 150 de localități din întreaga țară, inclusiv în raionul Drochia. Până în prezent, au fost reparate drumurile din localitățile Dominteni, Gribova, Baroncea și Popești.
 
Oamenii din aceste sate apreciază calitatea lucrărilor și speră că toate arterele din raion vor arăta ca noi.

”Drumurile reparate în cadrul proiectului ”Drumuri bune pentru Moldova” sunt binevenite pentru cetățeni. De mulți ani de zile nu s-a făcut o astfel de reparație capitală a drumurilor. Cetățenii sunt mulțumiți, lucrările se fac zi de zi»,  a declarat Ion Dascăl, președintele raionului Drochia.

Amintim că despre lansarea programului național „Drumuri bune pentru Moldova” a anunțat președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.

Liderul democraților a precizat că acesta este cel mai ambițios proiect de infrastructură de la Independență până în prezent, iar de drumuri reparate vor beneficia toate satele, indiferent de preferințele politice ale primarilor sau locuitorilor acestora.

Din anul viitor, proiectul urmează să fie extins la nivelul drumurilor din centrele raionale.

Autor: evenimentul.md
13.06.2018 Actual
515
0

Comentarii 5

  • Andrei:

    Foarte bine. Acum trebuie și drumurile interraionale de reparat. În așa mod proiectul lui Plahotniuc va fi și mai eficient

    13.06.2018 20:29
  • Adevarul:

    Sunt sigur ca primarul din partea PN se va lauda cu acest lucru ca fiind o realizarea a sa, pe cand banii au venit din bugetul statului si nu din cel local

    13.06.2018 21:14
  • Vova:

    La Bălți cînd ajungeți? La noii aici e cam grav dacă sincer, gropile sunt astupate cu pămând, dar nu cu asfalt.

    13.06.2018 21:26
  • realist:

    7 sate din Floresti tot au deja drumuri asfaltate! Moldova matinca nu a vazut in viata ei atita asfalt

    13.06.2018 21:32
  • Andrei:

    Chiar dacă acest proiect, la faza inițială era criticat de așa zisa opoziție, încercînd dă dea de înțeles că nu va avea continuitate, vedem totuși că PD-ul a trecut de la vorbe la fapte.

    13.06.2018 21:59