Sursa imagine: descopera.ro

Teoria relativităţii a lui Einstein poate fi dată peste cap de o nouă cercetare

Pentru a testa teoria relativităţii a lui Einstein, este posibilă utilizarea unor noi cartări astronomice a sute de mii de viduri cosmice şi clustere de galaxii, analizând micile deviaţii în gravitaţie la distanţe vaste - o explicaţie posibilă pentru energia întunecată care accelerează expansiunea Universului. Acest lucru este arătat într-un nou studiu al Universităţii Uppsala publicat în Physical Review D.

Vidurile cosmice sunt spaţii de milioane de ani lumină care conţin mai puţine galaxii distribuite la distanţe mai mari între ele decât media. Între aceste viduri sunt clusterele sau roiurile de galaxii, cele mai mari structuri ale Universului. Gravitaţia controlează cât de repede vidurile şi roiurile cresc, dar şi densitatea, scrie Phys.

Din câte se cunoaşte până acum, gravitaţia lucrează conform teoriei relativităţii generale elaborată de Albert Einstein, dar aceasta nu a fost testată la precizie pe distanţe foarte mari şi în zone cu densitate mică.

Echipa internaţională de savanţi, condusă de suedezii de la Universitatea Uppsala, a calculat modul în care micile deviaţii de la teoria relativităţii pe distanţe mari poate afecta numărul, dimensiunea şi densitatea vidurilor cosmice şi a clusterelor de galaxii.

„Rezultatele arată că prin numărarea vidurilor şi roiurilor utilizând sateliţi şi telescoape de ultimă generaţie, putem detecta mici deviaţii în teoria lui Einstein. Acest lucru ar îmbunătăţi semnificativ cunoştinţele noastre cu privire la modul în care gravitaţia acţionează pe distanţe extrem de mari în Univers şi poate chiar explica energia întunecată”, a precizat Martin Sahlén, unul dintre cercetători.

Astfel, noul studiu oferă noi oportunităţi pentru a studia energia întunecată şi gravitaţia folosind hărţi la scară mare.

Autor: descopera.ro
11.06.2018 Actual
492
0

Comentarii 0