Sursa imagine: parlament.md

La Kiev a fost semnat documentul de creare a Asambleei parlamentare Moldova, Georgia, Ucraina

Documentul de creare a Asambleei parlamentare Moldova, Georgia și Ucraina a fost semnat sâmbătă, 9 iunie, la Kiev, de către președinții parlamentelor celor trei state. Asambleea va avea un statut consultativ, iar statutul va fi aprobat într-o reuniune ulterioară, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al legislativului de la Chişinău se menţionează că această structură inter-parlamentară va servi drept platformă pentru promovarea intereselor cetățenilor celor trei state, precum și pentru cooperare și schimb de experiență pe domenii de interes comun.
 
Cei trei președinți de parlament au fost unanimi în nevoia de a fi mai sonori pe plan internațional, în special legat de poziția față de provocările actuale comune de securitate, inclusiv securitatea energetică, prezența nesancționată a trupelor străine pe teritoriile ocupate de Federația Rusă în cele trei state, dezinformarea și știrile false.
 
Luând în calcul aspirațiile comune de aderare la Uniunea Europeană, șefii celor trei legislative s-au angajat să coopereze pentru buna implementare a reformelor și angajamentelor asumate la obținerea statutului de state asociate UE și să împărtășească bunele practici.
Autor: IPN
09.06.2018 Actual
309
0

Comentarii 0