Sursa imagine: point.md

Statistici impresionante despre ”Prima Casă”: 121 de credite ipotecare, împrumuturi de 68 de milioane de lei și garanții de 30 de milioane de lei

Programul “Prima Casă” este un proiect implementat cu succes de Guvern şi care se bucură de susţinerea cetăţenilor. Drept dovadă serveşte numărul mare de beneficiari ai acestui proiect.

Astfel, din momentul adoptării iniţiativei, au fost perfectate deja 121 de contracte de creditare, în valoare totală de aproape 68 de milioane de lei. În acelaşi timp, garantia totală acordată de stat a ajuns la aproape 30 de milioane de lei. De împrumuturi au beneficiat 91 de cupluri şi 30 de persoane necăsătorite, cu vârsta medie de 31 de ani. Aceste date au fost oferite de către Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Medii, care administrează programul în numele Guvernului.
 
Cele ai multe contracte ipotecare în cadrul proiectului au fost perfectate în Chişinău (91) și Bălţi (21). S-au mutat la casă nouă sau o vor face în scurt timp patru beneficiari de la Râșcani, trei de la Cahul, câte doi la Comrat și Ungheni și unul la Nisporeni.

La Programul "Prima Casă", lansat în data de 26 martie 2018, pot aplica cetăţeni cu vârsta de până la de 45 de ani, angajați oficial și care nu au alte imobile, precum și credite ipotecare. Salariul trebuie să fie cel puțin dublu faţă de rata lunară, iar statul va garanta 50 % din soldul creditului acordat. Pentru 2018, în bugetul de stat este prevăzut un fond de garantare în valoare de 50 milioane de lei.

În scurt timp, proiectul urmează să fie extins pentru angajați publici, pentru care statul va compensa o jumătate din creditul ipotecar. De asemenea, vor putea aplica la ”Prima Casă” și tinerii care au moștenit sau primit în dar case în sate, cu excepția suburbiilor capitalei, dar și cei care dețin un imobil care nu asigură cel puțin șase metri pătrați de spațiu locativ pentru fiecare membru al familiei.

Autor: Ion Vasilos
08.06.2018 Actual
349
0

Comentarii 2

  • cristina:

    imi pare rau ca n-a existat asa un proiect in timp ce am fost nevoita sa plec la munca peste hotare pentru a gramadi bani ca sa ma pot aranja acasa((( ma bucur pentru cei care astazi pot beneficia de asemenea programe!

    08.06.2018 14:30
  • realist:

    Si inca multi o sa aplice la acest proiect. Cine nu ar vrea casa cu 50% mai ieftina?

    08.06.2018 15:12