Sursa imagine: moldpres.md

Japonia, dispusă să ofere suport sectorului ÎMM din R. Moldova

Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională (JICA) va consolida suportul oferit antreprenorilor din Republica Moldova. Acest lucru a fost examinat în cadrul unei întrevederi a reprezentanților Ministerului Economiei și Infrastructurii cu  Yoko Takebayashi, șef-adjunct al Departamentului Europa și Orientul Mijlociu al Agenției nominalizate. La discuții au participat și reprezentanții Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).

„Există mai multe domenii de colaborare ce prezintă interes pentru Ministerul Economiei și Infrastructurii, care pot fi valorificate. Una dintre aceste priorități vizează consolidarea capacităților de export ale sectorului IMM. În acest sens, Guvernul întreprinde acțiunile necesare pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii și crearea unui mediu de afaceri favorabil pentru agenții economici, astfel încât produsele și serviciile moldovenești să fie competitive pe piețele externe”, a menționat  secretarul general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iulia Costin.
 
Directorul general interimar al ODIMM, Petru Gurgurov, a apreciat, la rândul său, că Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii în parteneriat cu JICA, a lansat în Republica Moldova primul Centru de Consultanță și Asistență în Afaceri. „Ne propunem să extindem serviciile de consultanță în regiuni prin intermediul celor 11 incubatoare de afaceri din țară”, a subliniat Petru Gurgurov.
 
În context, oficialul japonez a reiterat suportul  JICA de a identifica toate oportunitățile de cooperare tehnică și adaptare a cadrului legal în domeniul antreprenorialului, oferind astfel posibilitatea sectorului de business din țara noastră să se dezvolte mai dinamic.
 
JICA a fost fondată în anul 1974 și este o instituție de implementare a asistenței tehnice, orientată spre dezvoltarea capacităților instituționale, fortificarea întreprinderilor și dezvoltarea resurselor umane pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să inițieze dezvoltarea durabilă economică și socială.  
Autor: Moldpres
07.06.2018 Actual
249
0

Comentarii 0