Sursa imagine: moldpres.md

Proiect de asistență pre și postnatală, inițiat de medici de pe ambele maluri ale Nistrului

Mai mulţi medici din instituțiile medicale publice din Tiraspol, Criuleni, Dubăsari și Grigoriopol și-au unit eforturile pentru a îmbunătăți asistența perinatală din regiune. Aceasta a devenit posibil datorită unui proiect finanţat de Uniunea Europeană, realizat de Centrul pentru Informare și Comunicare în Sănătate, în parteneriat cu Centrul Mamei și Copilului din Tiraspol și Spitalul raional Criuleni.
 
În fiecare an, peste două mii de gravide din Tiraspol, Criuleni, Dubăsari și Grigoriopol se confruntă cu accesul limitat la asistența specializată pre și postnatală. Pentru a redresa situația, specialiștii de la Centrul Mamei și Copilului din Tiraspol și Spitalul raional Criuleni vor participa la cursuri de calificare, iar școlile perinatale din maternitățile acestor localități vor fi dotate cu echipament și mobilier. Proiectul a fost lansat ieri la Tiraspol şi urmează să fie finalizat la sfârşitul lunii octombrie.
 
„Pentru pregătirea psihoemoțională către nașteri, fără riscuri pentru mamă și făt, am planificat ca experiența de organizare prin voluntariat a școlii perinatale și curricula „Sweet mama” din cadrul Institutului Mamei și Copilului din Chișinău să fie transferată centrelor perinatale din Criuleni și Tiraspol, astfel ca acestea să devină prietenoase viitoarelor mămici”, a spus Lilia Onea, coordonatorul proiectului.
 
Potrivit experților medicali ai proiectului, în şcolile reorganizate, gravidele, partenerii și familiile lor vor primi consiliere și recomandări privind evoluția sarcinii, modificările fiziologice și psihologice ale organismului matern, vor învăța exerciții și tehnici de micșorare a nivelului durerii la naștere. De asemenea, ei vor cunoaște cum să facă față provocărilor din primul an de viață al copilului.
 
„Colaborarea gravidei cu echipa multidisciplinară a școlii, compusă din medicul ginecolog, neonatolog și psiholog, contribuie esențial la starea pozitivă psihoemoțională a gravidei. Ca rezultat, 76% din femei și 80% din adolescente care au trecut orele școlii perinatale nasc natural, iar frecvența nașterilor asistate are tendința să scadă. Aceste fapte reduc semnificativ riscurile maternității”, a menționat Svetlana Jubârcă, coordonator medical și expert al proiectului.
 
„Participarea la acest proiect vine exact în contextul în care ne-am propus să creăm un spital modern, bine echipat și mai ales cu resurse umane calificate. Suntem siguri că vom reuși în cel mai scurt timp să creăm cel mai prietenos centru de asistență perinatală pentru femeile gravide din raioanele pe care le deservim”, a declarat directorul Spitalului raional Criuleni, Nicolae Croitor.
 
Proiectul „Implementarea modelului de activitate în bază de voluntariat a școlilor perinatale pentru femeile și adolescentele gravide” are un buget de circa 20 mii de euro, colaborarea înscriindu-se în cadrul Programului finanțat de UE „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Autor: Moldpres
04.06.2018 Actual
244
0

Comentarii 0