Sursa imagine: madrm.gov.md

Beneficiarii de locuințe sociale din raionul Leova și-au primit cheile de la apartamente

Beneficiarii de locuințe sociale din raionul Leova și-au primit, astăzi, cheile de la apartamente. Evenimentul de dare în folosință a locuințelor sociale a avut loc în prezența ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici, a autorităților publice locale și a locuitorilor orașului Leova.
 
Ministrul a menționat, în discursul de debut, că prin construcția locuințelor sociale Guvernul Republicii Moldova își propune să asigure cu locuințe tinerii specialiști, cetățenii cu venituri mici și persoanele cu nevoi speciale, ce nu își permit în prezent achiziționarea unei locuințe, precum și a încurajat autoritățile locale să colaboreze cu autoritățile centrale pentru a dezvolta proiecte importante pentru comunitate și cetățeni.
 
„Sunt onorat să împărtășesc împreună cu dumneavoastră bucuria de a inaugura blocul de locuințe sociale din raionul Leova. Felicit întreaga echipă de implementare și constructorii pentru că au reușit să reconstruiască și să dea viață unei construcții lăsate în paragină de mai bine de 15 ani. Proiectul inițiat de minister este primul în țara noastră și singurul în care locuințele sunt finisate la „cheie”. Apartamentele sunt dotate cu blocuri sanitare, sistem de încălzire autonom, geamuri termopan, uși interioare, pereți și tavane zugrăvite, pardosea gresie, laminat sau linoleum. De asemenea, sunt bucuros să vă anunț că avem susținerea partenerilor europeni de a continua acest proiect și a construi locuințe sociale în multe alte localități din țara noastră. Astfel, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei este dispusă să lanseze negocierile și să analizez posibilitățile continuării fazei III a proiectului”, a precizat ministrul Liviu Volconovici.
 
Totodată, oficialul a subliniat că în ultimii trei ani, au fost construite locuințe sociale în raioanele Călărași, Briceni, Sîngerei,  Hîncești, Soroca, în total 228 de apartamente, iar în prezent sunt în plină desfășurare construcțiile în raioanele Fălești și Rezina, unde până la finele anului 2018 vor fi finalizate 112 apartamente.
 
„În zilele ce urmează, vom finaliza ultimele amenajări la obiectivul din Nisporeni - 93 apartamente, Ialoveni – 30 apartamente, iar azi aici la Leova – beneficiarii se vor bucura de 92 apartamente sociale. Recent a demarat construcția la Glodeni – alte 30 apartamente sociale. Sunt în stadiul de pregătire alte 3 obiective în orașele Cimișlia, Cantemir și Cahul, încă 90 apartamente.  Astfel, până la sfârșitul anului 2019, în total vor fi construite circa 670 de locuințe sociale”.
 
Costul total al proiectului din raionul Leova a constituit circa 3,3 milioane de euro. 65% din suma totală, (sau 2,1 mln euro) au fost oferiți de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar alte 35% a constituit contribuția nefinanciară a autorităților publice locale (valoarea imobilului existent, fosta construcție nefinalizată a maternității).
Autor: HotNews
Sursa: madrm.gov.md
24.05.2018 Actual
1203
0

Comentarii 0