Sursa imagine: youtube.com

Cerșetoria, ca strategie politică

Maia Sandu a dat de o nouă găselniță, pentru a-și face simțită prezența. De această dată, a invadat facebook-ul cu spoturi sponsorizate, prin care îndeamnă utilizatorii de internet să doneze bani pentru PAS. Totuși, acțiunea în sine seamănă mai mult cu o campanie de PR decât cu una de colectare de fonduri. Destul de neinspirată, de altfel, la fel ca mai toate acțiunile acestui partid ”de factură modernă”.

Sincer, n-am nimic împotrivă ca oamenii să doneze bani, dacă vor, inclusiv partidelor politice. Doar că, atunci când ceri, trebuie să oferi ceva în schimb. Să spui pentru ce ai nevoie de aceste fonduri, ce vei face cu ele și, cel mai important, cum proiectele respective vor genera un anumit profit. În interesul oamenilor, pentru că, până la urmă, aceasta e menirea partidelor, să asigure o platformă de idei și proiecte care să dea un plus valoare actului politic.

Orice activist civic știe că, atunci când depune o cerere de finanțare, este obligat să explice, cu lux de amănunte, ce are de gând să facă cu banii și cum va reuși să dezvolte ceva util pentru un număr cât mai mare de beneficiari. El nu poate fi beneficiarul final, el este doar un liant între finanțator și grupurile terțe. El doar instituționalizează niște idei și intermediază punerea lor în practică. Dacă proiectul și bugetul sunt justificate, anume din această perspectivă, finanțatorul îți dă bani, dacă nu – nu. Partidele nu sunt o excepție. Exact așa trebuie să procedeze atunci când cer bani de la cineva. Și chiar dacă acel cineva este reprezentat de oameni simpli, regula rămâne valabilă.

Dar ce fac fruntașii PAS? Cer bani de la noi, ca să trăiască ei, iar în acest fel, să ne demonstreze nouă că sunt cinstiți. Un fel de ”sunt sărac și mor de foame pentru că sunt cinstit și am nevoie de mila voastră”. Or, dacă ceri bani pentru tine, nu pentru alții, acest lucru se numește cerșetorie.

Doar că până și cerșetoria are regulile ei. Iar prima și cea mai importantă este că mâna întinsă, care nu spune o poveste, nu primește pomană. Ideea este explicată în filmul românesc Filantropica, în secvența în care liderul unei pretinse organizații de caritate îl învață pe eroul principal cum să devină un cerșetor de succes. Se pare însă că Maia Sandu și coechipierii săi nu au urmărit atent această capodoperă cinematografică. În caz contrar, ar fi știut că, atunci când cer bani de la oameni, trebuie să și mai spună ceva, să atingă niște coarde sensibile. Dar ei nici măcar asta nu reușesc să facă.

Cel mai amuzant mi se pare tânărul jurist cu bărbița împletită, care apare în spot și care, pentru a fi mai convingător, ne spune că el a donat bani nu doar pentru PAS, ci și pentru salvarea tigrilor de Sumatra. Păi bine, tigrii de Sumatra sunt niște animale deosebite și rare, de aceea, ar fi mare păcat să dispară. Ei au în spate acea poveste despre care vorbeam. Dar PAS-ulMaiei Sandu ce poveste are? Spotul nu răspunde la această întrebare.

Din păcate, reprezentanții opoziției noastre ”antioligarhice” nu și-au depășit statutul de amatori și continuă să sară din lac în puț și viceversa. Faptul că acest partid nu are nicio șansă să ajungă o forță politică serioasă devine de necontestat și este limpede că va dispărea în curând, la fel de repede cum a apărut. Sigur, acest lucru nu este nici pe departe la fel de grav cum ar fi dispariția tigrilor de Sumatra, de exemplu. Totuși, reapare întrebarea: ce ne rămâne de făcut la parlamentare, în această situație?

Autor: Radu Teodorescu
16.05.2018 Actual
274
0

Comentarii 0