Sursa imagine: infotag.md

Speratistul Krasnoselski: Transnistria este interesată de experiența separării civilizate a Cehoslovaciei

Preşedintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski, susţine că „Tiraspolul este interesat de experiența separării civilizate a Cehoslovaciei”. Potrivit serviciului de presă al liderului transnistrean, citat de Infotag, Krasnoselski a făcut această declaraţie la întrevederea de la Tiraspol cu Ambasadorul Slovaciei în Moldova, Dusan Dacho.

Potrivit lui, acest model de separare, care s-a păstrat în istorie sub denumirea „Divorțului de Catifea”, „este fundamental pentru Transnistria”.
 
„Nu putem proiecta o realitate istorică pe o alta, însă, cu toate acestea, experiența Cehoslovaciei reprezintă un interes deosebit pentru noi”, a subliniat Krasnoselski.
 
El a menționat că Transnistria este interesată nu atât de experiența „divorțului”, cât de coexistența ulterioară a teritoriilor separate: interacțiunea culturală, economică și umanitară.
 
„Ceea ce s-a întâmplat la 1 ianuarie 1993 este primul caz în istorie o ţară a fost separată într-un mod civilizat. Într-adevăr, fiecare situație necesită o abordare specială, trebuie să fim atenți la specific și în fiecare caz trebuie să analizăm particularităţile, situația”, a spus diplomatul.
 
Ambasadorul a amintit că, la 1 ianuarie 2019, Slovacia va prelua preşedinţia în OSCE.
 
„Ne pregătim activ de această misiune, studiind toate problemele de care se ocupă organizația. Procesul de negocieri dintre Transnistria și Moldova este unul dintre subiectele cele mai apropiate de partea slovacă. Slovacia este atentă la ceea ce se întâmplă aici, poate că mai atentă decât ceilalți membri ai UE. Acest lucru este firesc. Noi analizăm mai profund reglementarea conflictului transnistrean”, a spus Dacho.
 
El a spus că prioritatea țării sale este „stabilitatea și prosperitatea cetățenilor care locuiesc în Moldova pe ambele maluri ale Nistrului”.
Autor: Infotag
06.04.2018 Actual
495
0

Comentarii 1

  • io dixit:

    atunci, sa se mute dracului in cehia sau slovacia si sa se bucure de separarea lor, dar sa ne lase in pace cu tehnicile rusesti de divide et impera! poate-si rupe si-un picior pe acolo si nu mai vine inapoi!

    06.04.2018 16:14