Sursa imagine: moldpres.md

Proprietarii bunurilor imobile pe direcția construcției gazoductului Ungheni-Chișinău vor fi despăgubiți

Proprietarii bunurilor imobile pe direcția construcției gazoductului Ungheni-Chișinău, care vor fi expropriate, vor fi despăgubiți de către stat, potrivit unui proiect, aprobat ieri de Guvern.

Documentul detaliază procedura de plată a despăgubirii persoanelor care dețin terenuri pe care va fi construit gazoductul. Prin modificările și completările propuse la proiectul de lege se instituie o procedură specială de expropriere detaliată pentru a elimina orice risc sau impediment în procesul de implementare a proiectului, fără a afecta desfășurarea construcției gazoductului, a declarat în ședință de Guvern Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii.
 
De asemenea, este detaliată procedura de plată a despăgubirii proprietarilor și a titularilor de drepturi asupra bunurilor imobile (terenurilor). „Guvernul își asumă responsabilitatea deplină pentru despăgubirea daunelor aduse terenurilor, plantațiilor, construcțiilor, recoltei nestrânse, precum și pentru alte daune imputabile”, a menționat ministrul Chiril Gaburici.
 
Potrivit modificărilor, statul va efectua despăgubiri către expropriați în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii deciziei de stabilire a sumei despăgubirilor.
 
Proiectul de lege este elaborat în contextul acțiunilor întreprinse de Ministerul Economiei și Infrastructurii în scopul facilitării construcției conductei de transport gaze naturale pe direcția Ungheni-Chișinău, și are ca scop principal consolidarea securității energetice a țării prin diversificarea surselor de furnizare a gazelor naturale, obiectiv de importanță strategică. Documentul urmează să fie propus Parlamentului pentru examinare și aprobare.
 
Legislativul a declarat, la mijlocul anului trecut, gazoductul Ungheni-Chișinău drept utilitate publică de interes național. Statul va cumpăra de la proprietari terenurile pe unde va trece gazoductul. Costul bunurilor imobile se estimează la 600 mii de euro.
 
Gazoductul va avea lungimea de 120 kilometri și va traversa localitățile: Rădenii Vechi, Todirești, Pârlița, Tuzara, Pitușca, Nișcani, Temeleuți, Peticeni, Vălcineț, Sadova, Călărași. De asemenea, conducta va trece prin extravilanul comunelor Tohatin, Stăuceni, Grătiești și Ghidighici din componența municipiului Chișinău.
 
Conducta, care va asigura alimentarea cu gaz din România, ar urma să fie finalizată la sfârșitul anului 2018, iar pentru construcția acesteia sunt necesare aproximativ 113 milioane de euro, 92 de milioane dintre care vor fi acordați de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană pentru Investiții și Comisia Europeană.
Autor: Moldpres
13.03.2018 Actual
417
0

Comentarii 0