Sursa imagine: customs.gov.md

Vameși anchetați pentru încălcări grave, eliberați din serviciu

Șase inspectori vamali urmează a fi eliberați din funcție după ce investigațiile interne au relevat comiterea, de către aceștia, a unor serii de încălcări flagrante ale legislației, precum și ale normelor deontologice instituite.

Trei dintre inspectorii propuși spre concediere activează în cadrul postului vamal „Costești”. Potrivit materialelor anchetei, aceștia au admis introducerea în țară a mai multor unități de transport cu numere de înmatriculare străine, care aveau expirat termenul maxim de aflare pe teritoriul RM (180 de zile).
 
Alți doi angajați au ajuns în vizorul subdiviziunii responsabile de securitatea internă a Serviciului Vamal, după ce s-a stabilit că aceștia și-au însușit ilegal mai multe pachete de țigări, care depășeau limita admisibilă la intrarea în România. Ambele încălcări au fost consemnate la postul vamal „Leușeni”. Primul caz a fost relevat datorită unei plângeri depuse de către un cetățean al Bulgariei, care a declarat că, vameșul i-a reținut 8 pachete din cele 10 prezentate la control, invocând că partea română nu autorizează introducerea unei cantități mai mari. Ulterior,  în cadrul anchetei de serviciu demarate, ofițerii Direcției integritate și supraveghere a Serviciului Vamal au stabilit că cantitatea reținută nu a fost documentată și transmisă subdiviziunilor antifraudă, așa cum prevede procedura legală.
 
În cel de-al doilea caz, momentul însușirii ilicite de către un vameș, a altor 8 pachete de țigări, a fost surprins de către camerele de supraveghere video, gestionate de către ofițerii securității interne.
 
Propus spre eliberare din serviciu este și un angajat al postului vamal ”Sculeni”. Acesta este sancționat pentru că a permis introducerea în țară a mai multor loturi de încălțăminte uzată, care, conform legislației, este prohibită la import. Mărfurile au fost reținute în cea de-a doua linie de control. Cercetările preliminare au indicat asupra faptului că microbuzul, în care au fost găsite bunurile, a traversat frontiera prin postul vamal ”Sculeni”, fiind stabilit și inspectorul care a autorizat trecerea.
 
Menționăm că, Serviciul Vamal condamnă cu vehemență asemenea comportamente și le califică ca fiind incompatibile cu statutul de angajat al sistemului vamal. Iată de ce, reiterăm solicitarea în adresa cetățenilor de a sesiza orice abuzuri sau fapte de comportament corupțional, comise de către angajații instituției. Acestea pot fi denunțate la Linia specializată anticorupție a Serviciului Vamal (+373) 22 574-111, fiind garantată confidențialitatea identității persoanei care depune sesizarea.
Autor: HotNews
Sursa: customs.gov.md
28.02.2018 Actual
410
0

Comentarii 2

  • Cornel:

    A făcut poate cea mai europeană și mai calitativă reformă la Vamă Vrabie, iar ca efect de la vamă vin săptămînal în jur de 450 milioane lei !

    28.02.2018 09:12
  • Alexei:

    Nu mai este nici o îndoială că actuala conducere a Serviciului Vamal, depune toate eforturile de a stopa fărădelegile și neprofesionalismul, în rîndul lucrătorilor săi, de aceea și au rezultate.

    28.02.2018 11:08