Sursa imagine: politia.md

Poliția a pus mâna pe șase moldoveni și un sirian care falsificau și puneau în circulație bani

Ofițerii Direcției Combaterea Crimelor Grave a Inspectoratului Naţional de Investigaţii împreună cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Direcția generală urmărire penală a IGP şi IP Comrat, au destructurat o grupare infracțională constituită din șapte membri cu vârstele cuprinse între 20-43 de ani, șase din ei originari din regiunea de sud a țării, iar unul din Siria.

 
În urma investigațiilor efectuate de către forțele de ordine s-a stabilit că liderul grupului a pus la dispoziția membrilor grupării mijloace bănești pentru a fi curățate de o substanță chimică, coloră și puse în circulație. Bancnotele erau provenite din activitățile infracționale și anume din sustrageri săvârșite prin extragerea acestora din bancomate din spațiu UE.
 
Totodată, membrii grupului au a creat două laboratoare clandestine, în două apartamente închiriate de suspecți, unul dintre ei, originar din Siria, orașul Alep, având studii farmaceutice și cunoștințe în domeniul substanțelor chimice, împreună cu membrii grupului procurau și foloseau substanțe chimice  în alterarea semnelor bănești.
 
Ca urmare a intervenției prompte a forțelor de ordine, la 23 ianuarie 2018, suspecții au fost reținuți în flagrant delict în timp ce curățeau bancnotele.
 
Ca urmare a efectuării percheziţiilor pe adresele de domiciliu din municipiul Chişinău, au fost depistate şi ridicate 17500 euro, bancnote cu nominalul de 10, 20 şi 50 euro, majoritatea bancnotelor marcate cu o vopsea de culoare roşie. O parte din bani fiind deja curățate iar careva sume bănești suspecții au reușit să îi schimbe în altă valută, în orașul Odesa și mun. Chișinău.
 
Toți suspecții sunt arestați pe un termen de 30 de zile.
 
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru fabricarea sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti false sau a titlurilor de valoare false, contrabandă și spălarea banilor. Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de infracțiune se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani.
 
În prezent, forțele de ordine întreprind măsuri speciale de investigații cu scopul stabilirii căilor de introducere pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi stabilirii complicităţii lor, la comiterea altor infracţiuni pe teritoriul R. Moldova, UE sau CSI.
Autor: HotNews
Sursa: politia.md
30.01.2018 Actual
397
0

Comentarii 0