Sursa imagine: investmentsbg.com

O lege anticorupţie controversată a fost adoptată în Bulgaria

Parlamentul bulgar a trecut peste veto-ul preşedintelui şi a aprobat pentru a doua oară legea privind combaterea corupţiei. Aceasta crează o instituţie asemănătoare DNA.

Săptămâna trecută, preşedintele Rumen Radev a refuzat să promulge textul şi l-a întors în parlament pentru a fi îmbunătăţit. El a considerat că prevederile sunt prea slabe şi chiar pun piedici combaterii eficiente a corupţiei.
 
Proiectul a fost adoptat din nou, fără nicio modificare.
 
Conform legi, şeful noii instituţii va fi numit de parlament, fapt ce pune sub semnul întrebării independenţa acesteia.
 
Bulgaria este, la fel ca România, monitorizată în privința justiției, iar lipsa rezultatelor în combatreea corupţiei a atras în repetate rânduri mustrări din partea Comisiei Europene. În acest context, joi, Bulgaria a preluat preşedinţia UE pentru următoarele şase luni.
Autor: Digi24.ro
13.01.2018 Actual
488
0

Comentarii 0