Sursa imagine: pensiata.ro

Din cauza caracterului discriminatoriu, pensionarea anticipată a fost anulată

După ce a fost în vigoare timp de un an, pensionarea anticipată a fost anulată la 5 ianuarie 2018, pentru că avea un caracter discriminatoriu, după cum explică autoritățile. De acest drept au putut beneficia, până în decembrie 2017, peste 8000 de bărbați, femeile fiind dezavantajate din acest punct de vedere. Guvernul se angajează să elaboreze în decursul a trei luni noi prevederi legale care să le ofere și femeilor dreptul la pensionare anticipată, relatează Radio Chișinău.

Dreptul la pensionare anticipată le-a fost oferit cetățenilor Republicii Moldova începând cu 1 ianuarie 2017, ca un mecanism compensator pentru majorarea treptată vârstei de pensionare și egalarea ei pentru femei și bărbați la 63 de ani. Astfel, se puteau pensiona cu 3 ani înainte de atingerea vârstei standard de pensionare de 63 de ani, persoanele care aveau stagiul complet de cotizare. În aceste criterii se încadrau numai bărbații, iar femeile ar fi urmat să corespundă acestor cerințe abia în anul 2022. Din această cauză s-a decis eliminarea acestei prevederi, după cum a explicat pentru Radio Chișinău șefa direcției politici de asigurări sociale a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Diana Cebotaru.
 
„Pensia anticipată se acorda cu o reducere de trei ani de la vârsta standard de pensionare, de 63 de ani, respectiv la 60 de ani, cu împlinirea condiției privind realizarea unui stagiu total de cotizare prevăzut de legislație. Femeile, începând cu 1 iulie 2017, se pensionează la vârsta de 57 de ani și 6 luni, respectiv, femeile nu întruneau condiția pentru a beneficia de pensia anticipată, beneficiau doar bărbații.”
 
Autoritățile ar fi trebuit mai întâi să elaboreze un nou mecanism echitabil de pensionare anticipată, și abia ulterior să îl anuleze pe cel deja existent, subliniază vice-președintele Confederației Naționale a Sindicatelor, Sergiu Sainciuc.
 
„Evident că trebuia să fie verificat foarte minuțios care va fi impactul, câte persoane vor beneficia, care vor fi costurile. Cert este faptul că trebuia în paralel să fie elaborat un mecanism alternativ, un mecanism nou de coordonare a acestei pensii anticipate și ulterior să fie anulat mecanismul stabilit prin Legea 290. Însă, s-a procedat cu totul invers.”
 
În legea care anulează pensionare anticipată este stipulat că, în termen de trei luni, Guvernul va prezenta Parlamentului propuneri privind modificarea Legii privind sistemul public de pensii, pentru a asigura acest drept și femeilor, și bărbaților.
 
Până la 8 decembrie 2017 au beneficiat de pensie anticipată peste  8200 de persoane, cu o pensie medie de aproape 2800 de lei, potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări în Medicină.
 
Anul acesta vârsta de pensionare pentru bărbați crește până la de 62 ani și 8 luni, iar pentru femei – până la 58 de ani.
Autor: Radio Chișinău
12.01.2018 Actual
430
0

Comentarii 0