Sursa imagine: argumentul.info

Opinie: Cu aşa-zisa duritate a opoziţiei ne paşte primejdia de a ne trezi într-o provincie a Federaţiei Ruse

Așa-numitul binom Plahotniuc-Dodon este o făcătură a postului Jurnal TV. De această părere este scriitorul Iulius Popa. Într-un editorial semnat pentru revista Literatura și Arta el spune că se simte prostit când privește știrile postului în cauză. La fel, scriitorul demonstrează că succesele obținute de țara noastră, inclusiv pe plan internațional, se datorează anume liderului PDM.

„Priveam iniţial ştirile de la Jurnal TV. Îmi plăceau până în momentul când am început să mă simt prostit. Protagoniştii blocului Maiei Sandu vorbesc întruna de tandemul Plahotniuc-Dodon. La ei cea mai criticată persoană e Vlad Plahotniuc. După el, la o distanţă considerabilă, urmează Igor Dodon. Despre primul afli totul. Până şi detaliul că pentru a arăta mai lung, el poartă călcâie înalte la pantofi şi tălpi groase. Exact ca mine! Iar referindu-mă la esenţa tandemului – chiar îi culmea. Cică ei s-au încadrat într-un joc geopolitic de ochii lumii”, scrie Popa.

În pofida minciunilor promovate de opoziție prin intermediul Jurnal TV, ”de când există Republica Moldova ca stat, forţele de dreapta, toate împreună, n-au înregistrat asemenea escapade de succes pe arena internaţională ca unul Vlad Plahotniuc în ultimii ani: nici în cel mai fericit vis nu mi-am imaginat că e posibil ca un vicepremier rus să fie declarat persona non grata, ca unii diplomaţi ruşi să fie alungaţi acasă, ca unor jurnalişti moscoviţi să nu li se permită să calce pe sol basarabean, fiind obligaţi să plece cu acelaşi avion înapoi”, enumeră scriitorul.

Editorialistul ia peste picior și incoerența mesajelor promovate de opoziție, fapt pentru care este taxată de cetățeni. Iulius Popa atrage atenția că tactica politicienilor de dreapta poate împinge Moldova în brațele lui Putin.

”Protagoniştii blocului Maiei Sandu ne promit că în caz de nu obţin victorie la scrutin, vor crea în parlament o opoziţie dură. Mulţumesc! V-aş spune eu ce să faceţi cu duritatea asta. Am văzut-o la proteste: tot mai puţină lume participă la ele. De 27 de ani asist la tot felul de opoziţii parlamentare dure. Şi mereu ne-am ales cu o pleaşă. De data aceasta va fi cu totul altfel: cu aşa-zisa duritate a opoziţiei ne paşte primejdia de a ne trezi într-o provincie a Federaţiei Ruse.

Pragmatismul personal îmi sugerează ipoteza că Vlad Plahotniuc ar fi unicul salvator al Republicii Moldova de pericolul socialistului Dodon, mai grav decât pericolul de odinioară al comunistului Voronin. Cu condiţia că duritatea opoziţiei şi-ar mai tempera ritmul”, conchide Iulius Popa.

Autor: SV
11.01.2018 Opinii
576
0

Comentarii 0