Sursa imagine: border.gov.md

Acte falsificate, ridicate la frontiera moldo-ucraineană

Angajații Poliției de Frontieră din punctul de trecere „Palanca” au documentat doi cetățeni ai R. Moldova pentru folosirea a două permise de conducere false și deținerea unei cărți de identitate românești contrafăcute. Depistarea falsurilor s-au înregistrat în ultimele 12 ore, comunică Poliția de Frontieră.

În primul caz este cercetat un locuitor de 31 de ani al satului Iargara, raionul Leova, care s-a prezentat pe direcția ieșire din țară la volanul unui VAZ 2124, înmatriculat în Federația Rusă. La controlul documentelor de călătorie și cele pe vehiculul condus, tânărul a înmânat și permisul de conducere, eliberat de autoritățile competente române. Permisul vizibil prezenta semne de falsificare, pentru care polițistul de frontieră a încercat să dicute cu conducătorul auto. Deoarece bărbatul nu a dorit să coopereze, dar și să ofere careva declarații în acest sens, personal și bunurile deținute au fost supuse controlului de nivel II, ce presupune verificări adiționale. În rezultat, polițiștii de frontieră au depistat în portmoneu o carte de identitate românească, care de asemenea existau suspiciuni privind veridicitatea ei. Din primele cercetări, cu ajutorul tehnicii din dotare, s-a constatat că este falsificată.
 
Un chișinăuian este pasibil de cercetare penală pentru punerea în uz a unui permis de conducere rusesc. Tânărul de 28 de ani s-a apropiat în PTF „Palanca”, pe sensul de intrare în Republica Moldova, conducând un Volkswagen Golf cu numere de înmatriculare lituaniene. În timpul controlului de rutină, polițistului de frontieră i-a părut suspect permisul de conducere, care semnala mai multe elemente ce nu corespundeau celor originale. Urmare a unei examinări suplimentare s-a stabilit contrafacerea acestuia. În declarații, cetățeanul moldovean a comunicat că permisul a fost perfectat de o persoană necunoscută, contra cost, în Federația Rusă.
 
În ambele cazuri, documentele falsificate au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar conducătorilor auto li s-a permis trecerea frontierei de stat doar în calitate de pasageri. Polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun.
Autor: HotNews
Sursa: border.gov.md
10.01.2018 Actual
489
0

Comentarii 0