Sursa imagine: hepta.ro

Partidele de stânga şi de dreapta ar putea forma o coaliţie guvernamentală, în Italia

Italia ar putea fi guvernată de o coaliţie formată din partide de stânga şi de dreapta, având în vedere sondajele care arată că niciun partid principal nu va câştiga majoritatea guvernamentală, a afirmat ministrul de Finanţe italian Pier Carlo Padoan, informează site-ul Politico.eu.

Deşi partidul populist Mişcarea Cinci Stele conduce în primele sondaje, fiind urmat de Partidul Democrat al premierului Paolo Gentiloni, niciunul nu pare că va obţine procentul de 40% necesar pentru stabilirea noului Guvern.
 
"Se pare că niciuna dintre cele trei formaţiuni politice principale nu va obţine majoritatea necesară pentru a guverna pe cont propriu", a declarat Pier Carlo Padoan.
 
Întrebat dacă acest lucru va duce la formarea unei coaliţii între Partidul Democrat, de centru-stânga şi partidul de centru-dreapta Forza Italia, al lui Silvio Berlusconi, Padoan a răspuns că este "imposibil de exclus orice".
 
Italia ar putea supravieţui "luni întregi" în timp ce partidele ar negocia formarea unei coaliţii guvernamentale, a mai adăugat ministrul italian de Finanţe.
 
"Gentiloni a spus un lucru foarte important, Guvernul Conduce. În acest condiţii, partidele vor avea timp să facă aranjamente, aşa cum s-a întâmplat în Germania şi în Olanda, să nu mai menţionăm Spania. Ar putea deveni un fel de normă europeană", a mai declarat Pier Carlo Padoan.
Autor: Mediafax
08.01.2018 Actual
522
0

Comentarii 0