Sursa imagine: mediafax.ro

Grecia vrea să soluţioneze anul acesta disputa privind numele Republicii Macedonia

Grecia doreşte să soluţioneze anul acesta disputa privind numele fostei republici iugoslave a Macedoniei, a transmis ministerul de Externe de la Atena, evoluţie ce ar putea permite aderarea acestei ţări la Uniunea Europeană, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Atena a blocat încercările fostei republici iugoslave de a adera la NATO şi candidatura acesteia la UE, deoarece consideră că numele Macedonia implică o revendicare teritorială ce vizează regiunea omonimă din nordul Greciei.

"Cred că 2018 va fi anul în care chestiunile de politică externă care au rămas îngheţate timp de decenii vor fi rezolvate", a declarat Nikos Kotzias, ministrul grec de Externe.

"Vom contribui cu toţii la bunăstarea Balcanilor", a adăugat oficialul grec.

Republica Macedonia şi-a declarat independenţa în anul 1991 şi a reuşit să evite violenţele ce au urmat dizolvării Iugoslavei.

Grecia a blocat integrarea Republicii Macedonia într-o serie de organizaţii internaţionale, inclusiv NATO şi UE.

Ca o măsură temporară, Atena a acceptat ca ţara vecină să poarte numele de "Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei".

"În ceea ce priveşte chestiunea numelui, guvernul negociază şi susţine un nume compus care va fi folosit pe larg", a declarat Kotzias, fără să ofere mai multe detalii.

Autor: mediafax.ro
05.01.2018 Actual
524
0

Comentarii 0