Sursa imagine: dse.md

Incendiu la Nihoreni, Râşcani. Două minore au decedat

Tragedie în satul Nihoreni, raionul Râşcani. Două minore în vârstă de 13 şi 15 ani au decedat într-un incendiu izbucnit în casa părintească. Din primele informaţii copii s-ar fi aflat în cameră cu un reşou conectat în priză, care cel mai probabil ar fi putut genera arderea, în urma suprasolicitării energiei electrice.
 
Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, apelul la serviciul 901 a fost recepționat la ora 04:55 minute. La fața locului a fost îndreptat un echipaj de intervenție, care ajuns la fața locului  a stabilit că incendiul a mistuit în flăcări o încăpere cu suprafața de 15 metri pătrați. În interiorul odăii au fost depistate corpurile carbonizate a două minore.
 
Potrivit sursei citate, părinții minorelor nu au avut de suferit, aceștia dormeau într-o altă încăpere, unde incendiul nu s-a răspândit.
 
Toate circumstanțele și cauza incendiului urmează a fi stabilită de specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
 
Autor: trm.md
04.01.2018 Actual
325
0

Comentarii 0