Sursa imagine: point.md

Mii de moldoveni vor întâlni Anul Nou departe de casă

Forfotă mare în gările din capitală. Mii de moldoveni au ales să petreacă Revelionul în altă localitate sau chiar departe de ţară. Autorităţile vamale dau asigurări că de sărbători numărul angajaţilor a fost suplimentat, astfel încât să nu existe cozi în punctele de trecere, iar gările fac deocamdată faţă fluxului de călători cu un număr nesuplimentat de unităţi de transport.

O categorie de călători care vor întâlni Revelionul departe de propria casă sunt unii părinţi care își au copiii, stabiliţi în alte localități sau chiar ţari. Ei și-au umplut gențile cu bunătăţi si cadouri si au pornit la drum.
 
„Mă duc la fiică în Ismail. Avem şi nepoţei”. „Plecăm la Galaţi, la fiică. Am şi o nepoţică. Plecăm cu de toate. Cu dulciuri, daruri de la Moş Crăciun”. „Am fecior trăieşte în Cahul. Am şi nepot şi nepoţică. Şi ne ducem să întâlnim Anul Nou la dânşii”, au declarat călătorii.
 
Mulţi cătători spun că au fost chemaţi în vizită de prieteni vechi, cumetri sau bunici, iar Anul Nou e un bun prilej de a onora invitaţia.
 
Agitaţie mare în aceasta zi şi pe Aeroportul Internațional din Chişinău, unde de asemenea mulţi moldoveni ne-au spus ca sunt nerăbdători să-și revadă rudele și persoanele dragi de peste hotare.
 
„Mergem peste hotare. Avem rude stabilite acolo şi împreună cu  familia noastră să întâlnim Anul Nou”. „La Milano zburăm. În vizită la nişte cunoştinţe”. „Am două surori în Rusia. Împreună trei surori să întâlnim Anul Nou”, au spus pasagerii de pe Aeroport.
 
Autoritățile vamale dau asigurări că de sărbători numărul personalului a fost suplimentat astfel încât călătorii să nu aştepte mult la trecerea hotarului.
 
„Avem o interacţiune mai bună în această perioadă de timp cu Poliţia de Frontieră pentru ca să fluidizăm traficul din ambele părţi”, a declarat Vitalie Vrabie, directorul general al Serviciului Vamal.
 
Transportatorii auto anunță că deocamdată nu a fost suplimentat numărul de unități de transport de pe rutele interne și internaționale. In schimb, Calea Ferată a majorat numărul curselor cu destinaţia Odesa. Până pe 19 ianuarie trenul de pe cursa Chişinău - Odesa va circula de trei ori pe săptămână, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.
Autor: trm.md
31.12.2017 Actual
414
0

Comentarii 0