Sursa imagine: epa.eu

Putin: Există o „șansă reală” de a pune capăt conflictului din Siria

Președintele rus Vladimir Putin a apreciat miercuri că există o "șansă reală" de a pune capăt conflictului din Siria, subliniind însă că pentru o soluție politică toate părțile, inclusiv guvernul sirian, trebuie să accepte compromisuri, relatează AFP, dpa și Reuters.

"A apărut o șansă reală de a pune capăt acestui război civil care durează de mai mulți ani", a declarat președintele rus în deschiderea unui summit organizat în stațiunea balneară Soci, în prezența președinților Turciei, Recep Tayyip Erdogan, și Iranului, Hassan Rouhani. Potrivit lui Putin, acțiunile militare de amploare "împotriva grupurilor teroriste din Siria se apropie de final".
 
"Datorită eforturilor Rusiei, Iranului și Turciei, am reușit să evităm dezintegrarea Siriei, să împiedicăm căderea ei în mâinile teroriștilor internaționali", ceea ce ar fi însemnat o "catastrofă umanitară", a spus Putin.
 
Prin summitul de la Soci, liderul de la Kremlin, principalul susținător al președintelui sirian Bashar al-Assad, vrea să pregătească perioada postconflict, în condițiile în care regimul sirian, sprijinit de armata rusă, a preluat de la rebeli și de la jihadiști controlul asupra unei mari părți a teritoriului țării.
 
Rusia și Iran, aliate ale regimului de la Damasc, și Turcia, care îi susține pe rebeli, au patronat procesul de la Astana, care a permis instituirea a patru 'zone de detensionare' pe teritoriul sirian. Aceste măsuri au permis reducerea tensiunilor pe teren și reunirea în jurul unei singure mese a reprezentanților regimului și opoziției pentru abordarea unor probleme militare în timp ce negocierile de la Geneva se aflau într-un punct mort.
 
Putin a subliniat miercuri că reglementarea conflictului sirian — soldat cu peste 330.000 de morți în decurs de șase ani — va necesita "concesii" din partea tuturor celor implicați, "inclusiv din partea guvernului sirian" și a dat asigurări că Moscova, Teheran și Ankara vor depune "cele mai active eforturi pentru ca acest demers să fie cât mai productiv".
 
Președintele rus a menționat că poporul sirian trebuie să decidă pentru propriul viitor și a făcut totodată apel la ceilalți lideri să contribuie la reconstrucția din Siria prin dezvoltarea unui program comprehensiv pe termen lung, care să țină cont de nivelul "colosal" de distrugere suferit de această țară.
 
La rândul său, președintele turc a insistat că este vital ca toate părțile să contribuie la o reglementare politică a crizei siriene care să fie acceptabilă pentru poporul acestei țări.
 
În același timp, președintele Iranului a notat că interferențele străine în conflictul din Siria trebuie să înceteze, iar prezența militară străină pe teritoriul sirian nu poate fi acceptată decât la invitația guvernului sirian, evitând însă să menționeze o țară anume.
Autor: Agerpres
23.11.2017 Actual
246
0

Comentarii 0