Sursa imagine: army.md

Geniștii Armatei Naționale au lichidat în septembrie 26 de obiecte explozive

Geniștii Armatei Naţionale au lichidat, în luna septembrie curent, 26 de obiecte explozive în localitățile din raioanele Anenii Noi, Căușeni, Dubăsari, Nisporeni, Orhei, Telenești şi Ștefan Vodă.
 
Potrivit maiorului Igor Leviţchi, șef Serviciu Geniu al Armatei Naționale, în perioada respectivă, militarii au efectuat 18 ieșiri pentru executarea misiunilor de geniu, în cadrul cărora au nimicit proiectile de artilerie, bombe de aviație şi aruncător etc. Toate obiectele explozive erau din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. 
 
Cele mai multe intervenții geniștii militari le-au avut în raionul Căușeni, în special în satele Cârnățeni şi Puhăceni, unde au dezamorsat proiectile de artilerie, bombe de aviație și alte obiecte explozive. 
 
Conform datelor statistice ale Ministerului Apărării, de la începutul anului curent, geniștii Armatei Naţionale au executat 133 de misiuni de deminare, în cadrul cărora au fost lichidate 323 de obiecte explozive.
Autor: Moldpres
03.10.2017 Actual
208
0

Comentarii 0