Sursa imagine: fb.com/MihaiGhimpu

Liberalul Ghimpu: Primarul Chirtoacă nu poate fi revocat prin referendum

Primarul general al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, nu poate fi revocat din funcție înainte de termen prin referendum. Declarația a fost făcută de președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21, transmite IPN.

Potrivit liderului liberalilor, există neconcordanțe între Codul electoral și Legea cu privire la administrația publică locală. Mihai Ghimpu susține că în capitolul din lege privind activitatea primarului nu există stipulată posibilitatea de a-l revoca din funcție pe acesta înainte de termen prin referendum. „Aici o să analizăm și poate o să sesizăm și Curtea Constituțională. Nu poate exista revocarea primarului înainte de termen prin referendum”, spune Mihai Ghimpu.
 
Totodată, președintele PL menționează că în Codul electoral este stipulat că revocarea primarului prin referendum se efectuează în cazul în care nu respectă interesele comunității, nu exercită în mod adecvat atribuţiile de ales local prevăzute de lege, încalcă normele morale şi etice, fapte confirmate în modul stabilit. În opinia lui, trebuia o instituție sau o instanță de judecată să stabilească aceste încălcări. „Ce a încălcat primarul? Iată de aici trebuia să pornească judecătorul care a examinat cererea socialiștilor de a înregistra semnăturile acumulate pentru inițierea referendumului”, a afirmat Mihai Ghimpu.
 
Liderul liberal a menționat că dosarele intentate primarului municipiului Chișinău constituie o comandă politică.
 
Marți, 12 septembrie, Consiliul municipal Chișinău a stabilit data referendumului local de revocare din funcție a primarului general Dorin Chirtoacă. Locuitorii capitalei și cei din suburbii vor fi așteptați la urne în data de 19 noiembrie. Decizia s-a luat cu 26 de voturi din totalul de 51 de consilieri. Dorin Chirtoacă este prim-vicepreședinte al Partidului Liberal și este cercetat în cadrul unor dosare legate de corupție și trafic de influență. Acesta pledează nevinovat.
 
Colectarea semnăturilor pentru referendumul de revocare a primarului general al capitalei a fost inițiată de către Partidul socialiștilor din Republica Moldova.
Autor: IPN
13.09.2017 Actual
243
0

Comentarii 0