Sursa imagine: imagine simbol

Ankara a semnat cu Moscova un contract pentru achiziționarea de sisteme antiariene S-400

Turcia a semnat cu Rusia un contract major privind achiziționarea de sisteme de apărare antiaeriană de înaltă tehnologie S-400, cel mai important contract încheiat de Moscova cu Ankara până în prezent, a anunțat marți președintele turc Recep Tayyip Erdogan, citat de media locale, potrivit AFP.

"S-400 a fost semnat (acordul de achiziționare). Din câte știu, un avans a fost plătit. Procesul va continua prin transferul unui credit rusesc către noi. Atât Putin (președintele rus Vladimir Putin — n.r.), cât și eu suntem hotărâți în acest sens", a declarat președintele turc jurnaliștilor care îl însoțeau în zborul de întoarcere dintr-o vizită oficială în Kazahstan, relatează agenția de presă EFE.

Acest acord, a cărui valoare nu a fost dezvăluită — presa turcă evocând anterior un contract de 2,5 miliarde de dolari — suscită îngrijorarea aliaților Turciei din cadrul NATO, alianță care trece printr-o criză în relațiile cu Rusia după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, acuzată și de faptul că acordă sprijin rebelilor separatiști proruși din estul Ucrainei.

Pentagonul a tras un semnal de alarmă, afirmând că "în general, este mai bine pentru aliați să cumpere echipamente care să opereze ca un tot".

Dar președintele Erdogan a declarat că Turcia este liberă să achiziționeze echipamente de apărare de care are nevoie.

"Noi luăm singuri deciziile cu privire la independența noastră. Suntem obligați să luăm măsuri de securitate și de apărare pentru a ne proteja țara", a spus el.

Moscova a confirmat și ea încheierea acordului: "Contractul a fost semnat și ne pregătim să îl punem în aplicare", a declarat agenției de presă TASS Vladimir Kojin, consilier pentru cooperarea militară și tehnică al Kremlinului.

Kojin a explicat că "S-400 reprezintă un sistem foarte complicat, constând dintr-un set de materiale tehnice" , urmând ca o mulțime de "subtilități" să fie rezolvate.

"Pot să spun doar că toate deciziile luate cu privire la acest contract sunt în concordanță cu interesele noastre strategice", a adăugat el, adăugând că înțelege foarte bine reacția unor parteneri occidentali care încearcă să exercite presiuni asupra Turciei.

Ankara a negociat mai mult de un an achiziționarea de rachete S-400 din Rusia pentru a spori capacitățile sale de apărare antiaeriană, dar NATO a criticat proiectul, deoarece echipamentul rusesc nu este compatibil cu sistemele sale de apărare și cu radarele Alianței.

Erdogan a subliniat că niciun stat nu are dreptul să discute deciziile suverane ale Turciei cu privire la sistemele sale de arme și a reamintit că țările membre ale NATO refuză sa vândă un sistem care include transferul de tehnologie, așa că a trebuit să caute un alt partener, conform EFE.

În 2013, Ankara a ajuns la un acord preliminar cu China pentru cumpărarea unui sistem antirachetă, dar contractul nu s-a materializat, iar anul trecut, după depășirea unei crize diplomatice cu Moscova, a început să negocieze achiziționarea de S-400.

Un sistem S-400 este compus din mai multe stații radar, precum și din rachete cu rază de acțiune diferită și echipamente de întreținere. Acest sistem doboară ținte aeriene la o distanță de 250 km și rachete balistice nestrategice pe o distanță de 60 de km.

Autor: Agerpres
12.09.2017 Actual
280
0

Comentarii 0