Sursa imagine: hotnews.ro

Maia Sandu, desființată de fostul consilier al lui Băsescu: Am văzut un politician naiv și mult prea necopt

Congresul II al Partidului Acțiune și Solidaritate a fost, mai degrabă, o reuniune de familie, decât o platformă de unde să fie transmise mesaje politice publicului larg, dornic de schimbare. Este opinia analistului politic Iulian Chifu, care a fost consilier al ex-președintelui României Traian Băsescu.

Într-un editorial pentru deschide.md, Chifu scrie că evenimentul de duminică ”nu a fost mediatizat suficient în prealabil și nu a creat mari așteptări nici în rândul simpatizanților/membrilor, nici a publicului. Nu a creat emulație și așteptare ca și cum nu ăsta era scopul său. Mass media a stat pe după uși și nu prea a ajuns la baza de informații minimală.

Părea un eveniment de familie, menit să rămână în spatele ușilor închise, nu unul unde se transmiteau mesaje pentru așteptările publicului larg”. Chifu analizează și prezența la congres a reprezentanților altor partide și face paralela cu evenimentele similare, organizate de PLDM, din care se trage Maia Sandu și o bună parte din formațiunea sa.

”Prima măsură a realizării și impactului Congresului, a relevanței sale, a fost dată de prezența partenerilor și formula de lansare a unei platforme coerente și egale, dacă nu a unei federații de partide și asociații civice cu scop unic, măcar o reunire în variantă electorală a PAS, PPDA și PLDM.

Nu prea am văzut reprezentarea acestora, nici prezența altor partide parlamentare care să salute noua construcție, viitori parteneri care respectă, nu neapărat susțin formula. Lipsa de prezența s-a văzut în tensiuni și răceli cu PPDA, în ciuda anunțatului parteneriat strategic, și absența completă a PLDM, al treilea partener, trecut la “și alții”.

”Lipsa unor invitați care ar arăta un sprijin larg pentru PAS din societate civilă e deconcertantă. E recunoscut PAS în familia partidelor care joacă pe scena politică din Republica Moldova sau nu? Cu cine ar forma o Alianță de guvernare, admițând că perspectiva majorității e îndepărtată? Ce speranță oferim publicului asupra unei alternative la Guvernarea actuală care să determine emoții și raliere la proiect? Și care proiect?”, se întreabă fostul consilier al lui Traian Băsescu.

Acesta continuă analiza și trece la discursul președintelui partidului și la programul prezentat. ”Nici pe context și nici pe substanță nu prea am văzut realism, optimism și capacitate de a gestiona competiția politică în perspectivă”. Analistul constată că PAS este caracterizat, mai degrabă, prin lipsă de idei, spații închise de acțiuni din sfera contestării, dar nu al combativității și deciziei de a câștiga în condițiile jocului prezent.

”În bătălia asta politică, nu poți construi fără să te și murdărești, fără să te rănești, fără să ai și o colecție de cicatrici politice mai urâte sau mai desfigurante. A ignora realitatea și a te situa într-o lume ideală și idilică nu ajută. Din contra, risipește speranței, încredere, așteptări și aspirații. Iar reacția e și mai cruntă pentru cei înșelați în propriile așteptări.

Din păcate, am văzut un politician naiv și mult prea necopt, pe doamna Maia Sandu, cu pretenții de referențial moral, în nici un caz un politician cu charismă și forță de atracție”, conchide Iulian Chifu. Recent, retorica Maiei Sandu a fost criticată și de Traian Băsescu.

Fostul lider român s-a arătat deranjat de discursul denigrator al acesteia, când vorbește despre țara sa. „Să fiu sincer, n-am mai auzit vreodată un asemenea discurs din partea unui lider despre țara sa, precum cel care l-a rostit Maia Sandu aici. După părerea mea, în calitate de politician care are cunoștințe acceptabile despre Moldova, multe lucruri bune și progrese s-au înregistrat în ultimii ani”, a declarat fostul președinte al României Traian Băsescu.


 

Autor: Ion Vasilos
12.09.2017 Actual
409
0

Comentarii 3

  • Tarnacop:

    D. Chifu sa se uite la Dragnea, Tariceanu......., mai apoi sa se faca destept la vecini.

    12.09.2017 10:38
  • Adevarul:

    Maia Sandu este un politician foarte slab, mai ales la capitorul diplomatie, lucru foarte important pentru relatiile cu alte state.

    12.09.2017 11:10
  • Dorin:

    Maia Sandu a arata ca este un politician imatur inca in timpul camapaniei pentru alegerile prezidentiale.

    12.09.2017 11:11