Sursa imagine: ipn.md

Lui Chirtoacă i se interzice să meargă la Strasbourg

Judecătoria municipiului Chișină u, sediul Buiucani, a prelungit, luni, 11 septembrie, cu încă 30 de zile mandatul de arest la domiciliu pe numele primarului general al capitalei, suspendat din funcţie, Dorin Chirtoacă. Instanța a luat respectiva decizie la solicitarea procurorilor anticorupție. Totodată, instanţa a decis respingerea cererii avocaţilor edilului prin care s-a solicitat să i se permită acestuia trecerea frontierei Republicii Moldova şi participarea la reuniunea  structurilor Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei, în calitate de vicepreşedinte ales al Camerei Regiunilor din cadrul Congresului.

Procurorul Dumitru Robu a spus după pronunţarea deciziei că temeiurile care şi anterior au stat la baza înaintării cererilor de prelungire a arestului la domiciliu şi-au păstrat actualitatea. Potrivit acestuia, persistă în continuare riscul afectării examinării cauzei penale în instanţă de judecată, riscul comiterii de noi infracţiuni şi nici cel al eschivării nu a fost diminuat. „Astfel, considerăm că aplicarea unei măsuri mai blândă nu este binevenită. Inculpatul poate determina martorii să-şi schimbe declaraţiile”, a declarat Dumitru Robu.
 
Gheorghe Malic, avocatul edilului suspendat a precizat că deocamdată probe concludente la dosar nu sunt prezentate, doar declaraţii ale procurorului. Potrivit lui Gheorghe Malic, respingerea cererii privind participarea lui Dorin Chirtoacă la reuniunea birourilor Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei afectează imaginea Republicii Moldova.
 
Dorin Chirtoacă a fost reținut pe 25 mai în dosarul parcărilor cu plată. Peste două zile a fost plasat în arest la domiciliu, unde se află și în prezent. Edilul este învinuit de corupere pasivă, acceptarea și primirea, prin mijlocitor, a bunurilor ce nu i se cuvin pentru a îndeplini și a grăbi îndeplinirea unei acțiuni. De asemenea, primarul capitalei este învinuit că a comis și infracțiunea de trafic de influență. Pe 21 iulie procurorii au expediat dosarul de învinuire în instanța de judecată. Dorin Chirtoacă pledează nevinovat.
Autor: IPN
12.09.2017 Actual
273
0

Comentarii 0