Sursa imagine: 123RF

Produse alimentare şi minerale care nu trebuie să lipsească din dietă

Medicul Florin Ioan Bălănică, specializat în Medicină Personalizată şi Nutriţie, explică pentru CSID ce produse alimentare, ce vitamine şi minerale nu trebuie să lipsească din dieta noastră de viaţă.

Apa

Suntem 50-70% apă şi acest lucru este important pentru buna funcţionare a organismului. Proporţia dintre muşchi, oase, apă şi grăsime este fundamentală pentru echilibrul metabolic şi o greutate constantă. Cantitatea mare de grăsime duce la o scădere a proporţiei de apă din organism. Nu există o cantitate de apă care TREBUIE băută zilnic, aceasta provenind şi din legume, fructe şi alte alimente. Minimul necesar este de 1-1,5 L de lichide.

Probioticele
Sunt acele produse care rezultă din fermentarea laptelui şi ne ajută să avem o bună digestie. Totodată, consumul constant de iaurturi şi brânzeturi, cu o cantitate mică de grăsime, sub 2%, aduce o cantitate importantă de proteine şi ajută organele care participă la digestie, cum at fi pancreasul. Totodată, probioticele realizează un tranzit corect, important atât din punct de vedere funcţional, cât şi emoţional.

Legumele de culoare verde
Au o cantitate mare de fibre şi conţin puţin  zahăr. Contin antioxidanţi variaţi, utili pentru buna stare de sănătate, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Antioxidanţii sunt implicaţi în procesele oxidative, fiind cunoscută implicarea lor în prevenţia unor boli cornice.

Autor: descopera.ro
12.09.2017 Caleidoscop
414
0

Comentarii 0