Sursa imagine: youtube.com

Usatîi o face pe filantropul: a promis o donație unei biserici, dar preotul s-a ales cu amenințări în loc de bani

„Filantropul” fugar Usatîi se laudă peste tot cu donațiile sale, dar lucrurile nu sunt tocmai așa.

Recent, primarul de la Bălți s-a lăudat intens că ar fi donat Bisericii din Iargara materiale de construcție în valoare de 100 de mii de lei.

În realitatea, donația a fost un simplu „show mediatic”. Deși a fost efectuat un transfer la un agent economic, iar banii au fost retrași din conturile fundației lui Usatîi, de facto biserica nu a primit absolut nimic.

Preot amenințat de oamenii lui Usatîi

Contactat de TIMPUL, preotul Valeriu Pistriu (Biserica Sf. Dumitru din Iargara, Leova) ne-a confirmat această informație: „Anul trecut la hramul satului, în fața mulțimii, au scos un „certificat” de donații de 100 mii și au spus că banii o să ajungă la Biserică. Am tot întrebat Primarul, și au promis că „da-da, o ajungă”. Am început lucrările, am strâns bani de la lume iar în iunie mi-o zis că trebuie să semnez niște acte prin care eu aș primit din ianuarie materiale de o sută de mii, cum puteam să semnez dacă nu am primit? Primarul și membrii Partidului m-au amenințat pe mine și familia mea reproșându-mi că nu semnez acele acte. Dacă vreți - semnați voi că ați primit, eu nu semnez”.

Primarul localității, Eugeniu Mutaf, membru al Partidului Nostru, spune că reprezentantul bisericii ar fi primit totuși materiale de construcții aproape de 40 de mii de lei, iar restul banilor nu au fost valorificați. Prin urmare, agentul economic care urma să furnizeze bisericii toate materialele de construcții, a transferat banii înapoi pe contul fundației lui Renato Usatîi.

„După ce s-au luat câteva materiale, părintele nu a mai vrut să semneze nici un contract. Spunea că eu îl oblig, că l-am agresat pe dumnealui și pe familia lui, dar nu e adevărat. Acum banii care au fost returnați fundației, vor ajunge în bugetul local ca să facem ceva pentru localitate”, a declarat funcționarul, menționând că există documente care i-ar confirma spusele.

Autor: timpul.md
05.09.2017 Actual
213
0

Comentarii 2

  • Eugen:

    Dai 100 de mii la biserica, 20 le lasi in biserica si 80 de mii i-ai bani curati. Lasa ca stimnoi schemele date.

    05.09.2017 15:06
  • Valeriu:

    In stilul sau, minciuni peste minciuni de parca nu se poate de verificat nimic, de parca noi nu ne-am deprins cu minciunile lui Usatii.

    05.09.2017 15:20