Sursa imagine: radiochisinau.md

Descoperă regiunea de Nord a Republicii Moldova

Turiștii din țară și străinătate sunt așteptați să descopere regiunea de Nord a Republicii Moldova, la festivalul DORfest ce se va desfășura pe 9 și 10 septembrie, în localitatea Gordinești, raionul Edineț, în poiana verde a Moșiei Ciuhrii.

Pe scena festivalului vor urca artiști precum Gândul Mâței, Daniel Bălan, Maria Iliuț, Gabriel Nebunu, Ansamblul Plăieșii, Vasile Iovu, Zebra Show, Fanfara Poliției de Frontieră și ansambluri populare din Moldova, România și Ucraina.

De asemenea, vor fi organizate ateliere, zone de yoga, citit și meditații, un târg de artizanat și o zonă gastronomică cu accente tradiționale și moderne, show-uri de chinologie. 

În cadrul festivalului va exista și o zonă de camping gratuită, iar pentru cei care vor veni din alte zone ale țării, sunt disponibile locuri de cazare la pensiunile din regiune.

DORfest este primul festival internațional din nordul Republicii Moldova, fiind organizat sub egida brandului turistic de țară “Pomul Vieții”.

Festival este organizat de Asociația Obștească Ecolanima în colaborare cu agenția The Hurricane, cu sprijinul Consiliului Raional Edineț,  și a primăriilor orașului Edineț și localității Gordinești.

Autor: radiochisinau.md
Sursa: radiochisinau.md
25.08.2017 Actual
306
0

Comentarii 0