Sursa imagine: trm.md

Festivalul „Crizantema de Argint” revine după cinci ani de pauză

Uniunea Muzicienilor din Moldova a anunţat preselecţia pentru Festivalul-concurs de creaţie şi interpretare a romanţei „Crizantema de Argint”, ediţia a XXI-a. Preselecţia va avea loc pe 18 şi 19 august, iar festivalul – în perioada 3-5 octombrie în incinta Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” din capitală.

Evenimentul este organizat de Uniunea Muzicienilor din Moldova (UMM) în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
 
Solicitat de Moldpres, vicepreşedintele Uniunii Muzicienilor din Moldova, Leonid Gorceac, a menţionat că  scopul concursului este de a pune în valoare şi de a lansa  cele mai reprezentative talente în genul romanţei  româneşti, evidenţiate prin calităţi de excepţie ale vocii, virtuţi interpretative, muzicalitate şi cunoaştere a genului.
 
Potrivit sursei citate, la  concurs se admit artişti lirici din toate categoriile, studenţi ai instituţiilor de învăţămînt artistic, alte tinere talente, cu sau fără pregătire specializată, din R. Moldova şi de peste hotare, care vor achita taxa de participare la preselecţie şi vor avea vîrsta de 18 ani împliniţi la ziua de concurs. Înscrierile se fac pînă la 17 august 2017. Taxa de înscriere la preselecţie este de 100 lei (pentru concurenţii de peste hotare - 5 euro).
 
„Candidaţii la secţia interpretare vor prezenta la preselecţie cinci romanţe a capella, dintre care una, în mod obligatoriu, a unui compozitor autohton contemporan. Concurenţii de peste hotare vor expedia materialul în format audio. La secţiunea creaţie vor fi admise două piese scrise în genul romanţei, notate cu anii 2016-2017, nepublicate anterior şi nepremiate la alte concursuri. Acestea pot fi prezentate în format audio”, a precizat Leonid Gorceac.
 
Din juriu fac parte dirijorii Petre Neamţu şi Gheorghe Şevcişin, Artişti ai Poporului, maestrul în artă Galina Pîslaru, artistul emerit Igor Rusu ş.a.
 
Festivalul-concurs de creaţie şi interpretare a romanţei „Crizantema de Argint” a fost lansat în 1992. Ultima ediţie a festivalului – a XX-a, a avut loc în anul 2012. Timp de cinci ani, organizatorii au fost în căutare de mijloace financiare. În 2016, ei au fost printre cîtşigătorii concursului proiectelor culturale ale asociaţiilor obşteşti, organizat de Ministerul Culturii.
Autor: Moldpres
13.08.2017 Actual
440
0

Comentarii 0