Sursa imagine: hepta.ro

China îndeamnă SUA să adopte o abordare mai reţinută în privinţa crizei din Peninsula Coreea

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a cerut, sâmbătă, preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, să adopte o abordare mai ”reţinută” în privinţa problemei nucleare din Peninsula Coreea, transmite agenţia de presă Xinhua.

Cei doi preşedinţi au avut sâmbătă o conversaţie telefonică, iar Jinping a ţinut să sublinieze că toate părţile crizei ar trebui să evite declaraţiile şi acţiunile care ar duce la o escaladare a conflictului. Preşedintele chinez i-a transmis omologului american că Beijingul este pregătit să colaboreze cu Washingtonul pentru a rezolva în mod corespunzător criza.
 
Xi Jinping i-a mai spus liderului de la Casa Albă că Statele Unite şi China au acelaşi interes privind denuclearizarea Peninsulei Coreea, cu scopul de a menţine pacea şi stabilitatea regională. Toate statele ar trebui să rezolve criza pe calea dialogului şi a negocierilor, a adăugat preşedintele Chinei.
 
Potrivit lui Xi Jinping, cei doi lideri au avut o întrevedere productivă la summitul G20 de luna trecută din Germania, iar o relaţie bună între cei doi preşedinţi este foarte importantă pentru evoluţiile relaţiilor dintre Washington şi Beijing.
 
Donald Trump urmează să efectueze o vizită oficială în China în acest an, iar Beijingul crede că acest eveniment va fi de maximă importanţă pentru China. Preşedintele american a subliniat şi el importanţa relaţiilor sino-americane, despre care a spus că se află într-o pasă bună, dar că pot fi îmbunătăţite.
Autor: Mediafax
13.08.2017 Actual
442
0

Comentarii 0