Sursa imagine: mediafax.ro

Oficial american: Aliaţii NATO se tem că exerciţiile militare ruse ar putea fi "un cal troian"

Ucraina şi ţările aliate Statelor Unite din estul Europei sunt îngrijorate de posibilitatea ca exerciţiile militare ale Rusiei să fie "un cal troian" cu scopul de a amplasa echipamente militare în Belarus, a declarat generalul Ben Hodges, comandantul forţelor americane de pe continentul european.
 
Moscova afirmă că exerciţiile militare, programate să aibă loc în luna septembrie în vestul Rusiei şi Belarus, vor respecta limitele internaţionale în ceea ce priveşte dimensiunea, însă oficialii NATO sunt în continuare nesiguri în legătură cu scopul şi scara desfăşurării acestor manevre.
 
Hodges a declarat că oficialii NATO vor monitoriza echipamentele militare aduse de forţele ruse în Belarus cu ocazia exerciţiilor Zapad 2017.
 
"Oamenii sunt îngrijoraţi că este un cal troian. Ei (ruşii) spun că «Doar efectuăm un exerciţiu», şi apoi, brusc, au mutat toţi aceşti militari şi echipamente altundeva", a declarat oficialul american.
 
Hodges a precizat că nici există indicii că Rusia ar avea astfel de planuri, însă o mai mare deschidere din partea Moscovei ar putea reasigura statele din estul Europei.
 
Unii aliaţi NATO sunt de părere că la exerciţii ruse ar putea participa până la 100.000 de militari, însă Moscova a transmis că va invita observatori în cazul în care numărul trupelor participante depăşeşte 13.000.
Autor: Mediafax
21.07.2017 Actual
875
0

Comentarii 0