Sursa imagine: infotag.md

Filip: Tot de ce are nevoie Republica Moldova este de puțină stabilitate, astfel încât să fie realizate toate obiectivele propuse

La 6 luni de la instituirea cabinetului Filip, șeful executivului trece în revistă principalele realizări, care de altfel sunt deloc modeste. În debutul ședinței de astăzi Filip a menționat că actualul guvern a promis cetățenilor și partenerilor o dezvoltare.

”Șase luni de zile în urmă am promis cetățenilor noștri și partenerilor de dezvoltare, să venim cu o schimbare de atitudine și acțiune. Vă aduceți cu toții aminte cuvintele noastre, am zis că noi nu cerem să fim crezuți din promisiuni și declarații dar să fim judecați conform realizărilor făcute de către noi. Fiecare dintre dvs. ați oferit multă seriozitate și multă muncă pentru a recâștiga încrederea cetățenilor dar și partenerilor de dezvoltare, și pe aceasta cale vreau să vă mulțumesc foarte mult”, a spus prim-ministrul.

Pavel Filip la fel a declarată că până la sfârșitul lunii iulie, atât parlamentul, cât și guvernul își propune să realizeze toate obiectivele din cadrul Foii de parcurs, lucru care va permite deblocarea finanțării externe.

”Am înaintat și practic ne-am atins obiectivul în raport cu FMI. Spuneam și în breafing-ul comun cu Șeful delegație FMI că, acuma nu mai sunt optimist, dar sunt convins. Dar și după discuțiile de astăzi, pe care le-am avut cu cei de la FMI sunt convins că avem o înțelegere la nivel de grupuri de experți, astfel încât la consiliul toamnă a FMI să avem aprobat și un program cu fondul” a declarat prim-ministrul.

Una din cele mai importante reușite, Pavel Filip a numit stabilizarea sistemului bancar, cel care de fapt a generat blocajul economic dur prin care a trecut RM și în relația cu FMI. Premierul s-a arătat optimist și este de părere că după implementarea tuturor măsurilor, țara noastră va avea un sistem bancar transparent în care să aibă încredere nu doar cetățenii Republicii Moldova, dar și partenerii de dezvoltare.

” Nu vreau să vorbesc despre foarte multe realizări, dar niște cifre statistice, care le am în față și ne spun că valoarea medie a pensiei s-a majorat cu peste 7% în comparație cu 1 aprilie anul trecut după indexarea de 10 la sută pe care am făcut-o chiar și în condiții austere de activitate. Dacă consumul statistic a scăzut în Republica Moldova, încasările înregistrate de către Serviciul Fiscal de Stat și cele administrate de către Serviciul Vamal au crescut cu peste 1 miliard 400 milioane lei, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, dar de asemenea volumul producției industriale s-a majorat în primele 3 luni cu un procent, iar industria prelucrătoare cu 3,3%,” mai spus Filip.

Tot de ce are nevoie Republica Moldova este de puțină stabilitate, astfel încât să fie realizate toate obiectivele propuse a afirmat prim-ministrul. Printre reformele adoptate de actualul executiv se numără legea cu privire la controale, reforma organelor de control care urmează să fie aprobată în lectură finală de către Parlament, dar și demararea reformei administrației centrale.

”Am demarat reforma administrației centrale, avem de dus până la capăt discuțiile cu majoritatea parlamentară după care să discutăm și cu societatea civilă pe o platformă mai largă și, nemijlocit, să purcedem la implementarea acestei reforme. Stimați colegi, desigur că am fost axați pe aprobarea a mai multe pachete de legi foarte importante în prima jumătate a anului. În următoarele 6 luni vom pune accent pe implementare și este sunt cruciale în acest sens. Trebuie să facem tot posibilul ca Moldova să nu-și mai permită vreodată blocarea fondurilor din partea partenerilor de dezvoltare pentru că astăzi încă suntem pe cont propriu și știm cu siguranță că în viitorul apropiat, chiar lunile viitoare vor fi deblocate finanțările din exterior. Și pe această cale, desigur, nu putem să ne permitem luxul ca pe viitor, vreodată, să fie blocată asistența externă provocând astfel de crize economice. ”

La fel Pavel Filip a atenționat că după deblocarea fondurilor, o atenție mare trebuie să fie atras și modului în care vor fi cheltuți banii publici.

Și un lucru foarte important care vreau să vi-l spun. Trebuie să fim foarte atenți cum cheltuim banii publici. Să fie cheltuiți la timp și corect. Astfel încât aveți promisiunea mea de onoare că cel care va cheltui ineficient fondurile, poate în cel mai bun caz se va solda cu demisia, dacă nu – se vor ocupa organele de control. Pentru că știți din ce cauză a fost provocată această criză în Republica Moldova, cât de puternică a fost finanțarea din partea partenerilor de dezvoltare și pe cât de puternică a fost dezamăgirea din cauza cheltuielii ineficiente a asistenței din partea donatorilor, dar și în general a banilor publici. Eu încă o dată vă felicit cu aceste 6 luni de muncă asiduă, avem toată hotărârea să muncim și mai mult în continuare, dar este foarte important să ne vedem și rodul muncii, într-un final.”

Autor: infotag.md
20.07.2016 Actual
772
0

Comentarii 0