Sursa imagine: ipn.md

Media lunară a precipitațiilor, depășită în mai multe localităţi

Cantitatea de precipitaţii căzută aseară şi pe parcursul nopţii a depăşit media lunară în mai multe localităţi din ţară. Situaţii excepţionale nu au fost însă înregistrate. Cele trei celule de criză deschise la Bălţi, Edineţ şi Ungheni monitorizează situaţia în continuare.

Şeful Centrului Prognoze Meteorologice, Ghennadii Roşca, a declarat pentru IPN că ploi puternice s-au înregistrat la staţiile meteorologice Ocniţa, Bălţi şi Făleşti, cantitatea de precipitaţii constituind între 50 şi 80 de litri pe metru pătrat. O cantitate neaşteptat de mare, de 80 de litri pe metru pătrat, s-a înregistrat la Ştefan Vodă, unde nu au fost prognozate precipitaţii.

La staţiile meteo Făleşti şi Camenca au fost fixate ploi cu grindină măruntă, de 6-7 mm. Pentru astăzi se menţine valabilă avertizarea cod galben de vreme cu caracter instabil. Se prevăd ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice, temporar puternice, cu grindină şi vijelie în rafale de 15-20 m/s.

În zilele următoare, temperaturile vor fi în creştere, ajungând până la +33 de grade Celsius. Meteorologii urmează să emită avertizare cod galben de vreme caniculară. Pentru sâmbătă sunt prognozate ploi, slabe cu descărcări electrice. După data de 4 iulie, temperaturile vor fi în scădere, situându-se între +25 şi +30 de grade Celsius, iar peste două zile vor creşte iar.

Autor: IPN
29.06.2016 Actual
1208
0

Comentarii 0