Sursa imagine: moldpres.md

Peste 400 de mii de moldoveni se află peste hotare pe termen lung

Peste 400 de mii de moldoveni se află peste hotarele ţării, arată un studiu realizat de Centrul de analiză şi Investigaţii Sociologice, Politologice şi Psihologice /CIVIS/ (Moldova) şi IASCI (Austria) în cadrul proiectului NEXUS, ce are drept scop sprijinirea migraţiei circulare, informează MOLDPRES.

Potrivit studiului, 92% dintre moldovenii de peste hotare sînt la muncă, iar restul la studii sau în scopul reîntregirii familiei. Principala ţară de destinaţie pentru emigranţii moldoveni este Rusia (56%), aceasta fiind urmată de Italia (22%).

„Prin realizarea acestui studiu, vrem să asigurăm toate condiţiile unui ciclu migraţional, de la faza dinaintea plecării pînă la întoarcere”, a declarat coordonatorul NEXUS Moldova, Nicolaas Zwager.

La rîndul său, şeful Biroului pentru relaţii cu diaspora, Victor Lutenco, a punctat că este pentru prima dată în Moldova cînd s-a realizat un asemenea studiu amplu despre migraţie. “Prin intermediul acestuia, vom putea conlucra mai uşor cu diaspora şi vom identifica soluţii pentru ca oamenii să se întoarcă acasă”, a opinat Lutenco.

Studiul arată că, în ultimele 12 luni, moldovenii au transferat din străinătate familiilor şi apropiaţilor 920 de milioane de euro.

NEXUS Moldova reprezintă o platformă de servicii integrate şi durabile pentru emigranţi. Proiectul a fost lansat pe 15 decembrie 2012 şi este finanţat de Uniunea Europeană.

Autor: moldpres.md
24.10.2013 Actual
2697
0

Comentarii 0