foto | Declarație incredibilă a celei mai frumoase femei din PSD
Sursa imagine: realitatea.net
Fosta imagine a PSD, Magda Bistriceanu, critică suspendarea preşedintelui Băsescu şi spune că va vota în favoarea acestuia la referendum.
"Eu spre exemplu, nu sunt de acord cu modul în care a fost suspendat preşedintele Băsescu, în 48 de ore să afli că nu vei mai fi şeful statului, e prea mult pentru un stat, care are doar 22 de ani de viaţă democratică. Am suferit de multe ori când eram etichetaţi noi, psd-iştii, drept succesorii comuniştilor, acum parcă ne străduim din plin să demonstrăm că printre noi există oameni cu asemenea trăsături, mai ales prin această schimbare de putere.
Un stat în care nimic nu este previzibil, este un stat slab, iar eu nu vreau ca România să rămână în ochii celor din afară drept un stat de neluat în seamă, unde democraţia poate fi călcată în picioare de oricine formează o majoritate. Nu l-au suspendat doar pe Traian Basescu. Au suspendat statul de drept. Au suspendat încrederea în instituții. Au suspendat justiția. Au suspendat România de pe orbita occidentală. Prin urmare voi vota împotriva suspendării, nu neapărat pentru Preşedintele Băsescu, ci pentru a apăra viitorul acestei ţări", afirmă Magda Bistriceanu, într-un interviu pentru revista Kamikaze.


Sursa: kmkz.ro
- 21.05.2013
-
Prima ședință comună a Guvernelor Locale din Moldova și România – Chișinău, 24 mai 2013
- 21.05.2013
-
Prima ședință comună a Guvernelor Locale din Moldova și România – Chișinău, 24 mai 2013
- 21.05.2013
-
Invitație pentru mass-media | Ziua Europei la Soroca
- 20.05.2013
-
„Fiecare cetățean, inclusiv femeile, trebuie să se implice activ, cu toată ardoarea”: Lansarea Şcolii Politice „Femei implicate – Democrație consolidată”
- 20.05.2013
-
Amnesty International Moldova a făcut totalurile Proiectului "Litigare Strategică - Stop Tortura în Moldova" şi a lansat Ghidul Antitortură
Video Line
- 18.05.2013
-
Aliona Moon „O mie”
- 21.04.2013
-
Trei vite mari cornute pășteau „культурно” pe Aleea Clasicilor
- 28.03.2013
-
Transport public mai scump



Comentarii (3)
bravo, nu-i doar frumoasa ci si desteapta,da dovada de simt al dreptatii,bravo ,cred cu tarie ca mai sint oameni politici de buna credinta,faceti ceva pte. a face din tara noastra ceva cu care sa ne mindrim,bravo
Uite ca si in PSD sunt oameni care au coloana vertebrala..bravo Magda,...cand o sa vedem un PSD democrat...eu inclin spre valori de dreapta dar respect adevarati oameni de stanga, cu argumente viabile si corecte...inca o data bravo..
Magda, esti frumoasa da' proastaaaaaaa