Ministrul Mihai Şleahtiţchi demis pentru că și-a făcut în mod onest și profesionist datoria?

05.04.2012 Opinii
921
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: gov.md

Premierul Filat manifestă o ciudată ezitare, ca să nu spunem duplicitate, în chestiunea predării istoriei în Republica Moldova, deşi în 2009, pe valul revoltelor anticomuniste, promisese să readucă Istoria Românilor, să pună capăt speculațiilor politicianiste în domenii în care cuvântul hotărâtor îl pot avea doar oamenii de ştiinţă. Argumentul de azi al lui Filat, că nu contează denumirea obiectului ci doar conținutul, a trezit legitime nedumeriri, întrucât se știe că identitatea unui popor începe cu felul în care este definită, declară scriitorul Vitalie Ciobanu la radio Europa Liberă.

”Premierul îi reproșează ministrului Educaţiei Mihai Şleahtiţchi că ar fi decis în chip voluntarist să redenumească materia din „Istoria” în „Istoria Românilor și Universală”. Acuzația nu are niciun temei, pentru că ministrul Şleahtițchi a făcut exact contrariul: a convocat un larg consiliu de specialişti recunoscuți în branșă care au optat pentru denumirea „Istoria Românilor şi Universală” ca variantă optimă pentru Republica Moldova la această etapă a modernizării, când afirmarea adevărului privind identitatea noastră naţională trebuie pusă în conexiune cu ideea europeană”, mai notează Ciobanu.

”O eventuală demitere a ministrului Șleahtițchi, care și-a făcut în mod onest și profesionist datoria, asumându-și greaua povară a reformării întregii sfere a Educației în conformitate cu angajamentele actualei puteri față de FMI, va fi privită de intelectualitatea țării – cea care constituie „nucleul dur” al electoratului PLDM și al întregii Alianțe – ca o dovadă de inconsecvență politică, dacă nu drept confirmarea unor înțelegeri oculte, cărora le-a venit termenul scadenței”, susține Vitalie Ciobanu.

Autor: HotNews
Sursa: europalibera.org
0

Comentarii (6)

  • 05.04.2012 12:00
    eugen:

    asta inca o data da dovada de faptul ca Filat este unul dintre cei mai minciunosi si ce se foloseste doar de iamginea sa pe care s-a formato, nu ma va mira faptul ca pe Filat il va parasi si Mihai Sleahtitchii.

  • 05.04.2012 12:21
    Adrian:

    Este de necrezut ! Sper ca d-l Filat sa nu faca o asemenea porcarie. Istoria romanilor este istoria noastra adevarata.

  • 05.04.2012 12:23
    Flavius:

    Daca va fi demis ministrul Sleahtitschi, PLDM va avea de pierdut foarte mult.

  • 05.04.2012 12:31
    Radu:

    Imaginea pe care o are Filat azi se datoreaza in mod exclusiv anturajului sau de odinioara. Cand si-a facut partid acum cativa ani in urma, era un quasi anonim cu reputatie dubioasa de contrabandist si privatizator smecher. Oameni ca Tanase, Nagacevschi, Sleahtitchi, Vieru, Fruntasu... i-au spalat imaginea si l-au facut om. Odata ajuns sus a dat cu piciorul in toti. Se vede ca i-a ajuns ceasul si lui Sleahtitchi sa primeasca un sut in fund. Dar nu este departe ceasul cand va pica si Filat, dar spre deosebire de altii, va pica mult mai dur si nimeni nu-i va intinde o mana de ajutor.

  • 05.04.2012 17:48
    arsenic39:

    Nu am intrat in esenta reprosurilor lui Filat insa pe Sleahtitchi l-as mentiona intr-un lung sir de erori din partea sefului de executiv. Chestiunea cu reducerea personalului pedagogic, reducerea unitatilor de invatamant si modificarea curriculei scolare in defavoarea unei educatii solide au facut ca invatamantul in Moldova sa contina lacune mari ceea ce va reduce calitatile profesionale ale viitorilor absolventi.

  • 11.04.2012 21:25
    RE:

    Trebuie sa abandonam fixatia asta pe cuvinte. Spuneti-i "istorie" si gata. E o notiune suficient de larga sa convina tuturor.

    Important ce este in manualul acela.

    Sper ca de data asta manualele sunt scrise int-un limbaj mai pe intelesul copiilor.